Biserica Romano-Catolica celebreaza sambata, 15 august, impreuna cu Biserica Ortodoxa, solemnitatea aRidicarii cu trupul si sufletul la cer a Sfintei Fecioare Maria” – Adormirea Maicii Domnului. Sfanta Fecioara este mentionata pentru ultima data in Noul Testament in primul capitol al cartii Faptele apostolilor se aminteste cum se afla in mijlocul apostolilor, in cencacol, rugandu-se, in asteptarea Coborarii Duhului Sfant. Termenul aadormire” este cel mai vechi care se foloseste in legatura cu sfarsitul vietii Maicii Domnului. Sarbatorirea acestui fapt a fost decretata pentru Orient in secolul al VII-lea de catre imparatul bizantin Mauritiu. In acelasi veac sarbatoarea este introdusa si la Roma, de catre papa Sergiu I. Dupa un secol termenul de aridicare” ia locul celui de aadormire”.
Stramutarea ei la cer este atestata inca din secolul al II-lea de un ucenic al apostolului Ioan, Leuciu. Studiile recente despre scrierile apocrife, ca si sapaturile arheologice din Palestina au confirmat scrierea lui Leuciu, Transitus Mariae, un panegiric iudeo crestin care se citea la mormantul Sfintei Fecioare Maria din Ghetsemani, cu ocazia sarbatorii inaltarii sale la cer. In acest document iudeo-crestin din primele secole ale erei crestine, se spune ca Sfanta Fecioara a murit la Ierusalim la cativa ani dupa moartea lui Isus ca Isus a venit cu un alai de ingeri si a luat sufletul Mariei, ducandu-l la Arborele Vietii ca apostolii au ingropat-o pe Maria la Ghetsemani, infruntand cu acea ocazie o prigoana a iudeilor ca dupa patru zile Isus a aparut din nou Mamei sale si a poruncit arhanghelului Mihai sa poarte la cer si trupul Mariei pentru a-l reuni cu sufletul sau. In acest context liturgic se celebra in primele secole inaltarea Mariei cu trupul si sufletul la cer, chiar langa mormantul ei de la Ierusalim, mormant redescoperit cu ocazia inundatiilor din 1972 si a restaurarilor impuse de ape. Datele transmise de Leuciu in Transitul Mariae corespund intocmai descoperirilor arheologice. A existat asadar o continuitate neintrerupta intre traditia apostolica a invierii si inaltarii la cer a sfintei Fecioare Maria. Papa Pius al XII-lea, in 1950, a definit ca dogma de credinta adevarul ca Sfanta Maria nu a trebuit sa astepte sfarsitul timpului, asa cum asteapta toate fapturile, spre a se bucura si cu trupul de darul Rascumpararii. Iata textul dogmei: Dupa ce am adresat lui Dumnezeu rugaciuni neintrerupte, dupa ce am implorat Duhul adevarului, pentru slava lui Dumnezeu cel atotputernic, care s-a aratat nespus de darnic fata de Sfanta Fecioara Maria, pentru slava Fiului ei, Regele nemuritor al veacurilor si invingatorul mortii si al pacatului, pentru intensificarea veneratiei noastre fata de slavita lui Mama si pentru bucuria si intarirea Bisericii universale, prin autoritatea Domnului nostru Isus Cristos, a fericitilor apostoli Petru si Paul si a noastra, proclamam, declaram si definim ca dogma revelata de Dumnezeu ca Maria, Neprihanita Mama a lui Dumnezeu, pururea Fecioara, la sfarsitul vietii sale pamantesti a fost inaltata cu sufletul si trupul in slava cereasca. Aceasta declaratie pune in lumina caracterul unic al sfinteniei personale a Maicii Domnului, avand in vedere ca umbra pacatului nu a intunecat nici macar o singura clipa frumusetea sufletului sau. [ad#stire]a Dupa cum rascumpararea adusa de Cristos se implineste cu invierea trupului, la fel biruinta Mariei asupra pacatului de la neprihanita ei zamislire trebuia completata cu biruinta asupra mortii, prin glorificarea trupului in ridicarea ei la cer, deoarece mantuirea crestina este desavarsita atunci cand si trupul participa la gloria cereasca.
Pr. Petru TAMAS
