Pr.Dr. Ciprian CloSc, Parohia Izvoarele – Bacau
Prima Duminica de dupa Pogorarea Sfantului Duh este dedicata de Ortodoxie cinstirii tuturor sfintilor. Prin aceasta intelegem comuniunea dintre Biserica luptatoare si Bisericaa triumfatoare. Sfintii sunt intruchiparea dragostei pentru semeni si Dumnezeu. Viata lor a pulsat numai pentru implinirea Evangheliei lui Hristos. Fie ca au fost apostoli si evanghelisti, mucenici, schimnici si cuviosi, cu totii L-au marturisit pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Au pastrat si transmis mai departe, cu glasul sangelui lor, credinta in Dumnezeu facut Om. Sfintii au stiut ca nu lumea de aici este scopul existentei, ci imparatia lui Dumnezeu. Ortodoxia ii cinsteste caci a…au suferit batjocura si bici, …lanturi si inchisoare au fost ucisi cu pietre, au fost pusi la cazne, au fost taiati cu fierastraul, au murit ucisi cu sabia, au pribegit in piei de oaie si in piei de capra, lipsiti, stramtorati, rau primiti. Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit in pustii, si in munti, si in pesteri, si in crapaturile pamantului”(Evrei 11,36-38). Sangele lor este samanta crestinismului.
Rodul vietuirii si conlucrarii cu Duhul Sfant este sfintenia. Sfintii au primit dumnezeiescul har in stare de smerenie absoluta, cu constiinta ca sunt nevrednici. Sf. Pavel spunea: a…Hristos a venit… ca sa mantuiasca pe cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu” (Tim.1,15). Prin urmare, sfintenia este a lui Dumnezeu iar El o impartaseste acelora care primesc sa se deschida duhovniceste. Sfintenia nu este un dar nu este gratuita. Harul divin este gratuit acordat omului, insa la starea de sfintenie nu se ajunge decat prin impreuna-lucrarea omului cu harul. Deci, pentru a ajunge la sfintenie crestinul are nevoie de efort sustinut toata viata. Sfintenia presupune, paradoxal, constiinta starii de pacatosenie. Sfantul isi spune mereu ca nu este vrednic de harul lui Dumnezeu. Smerenia sincera, plina de dragoste, este aceea care configureaza starea de sfintenie.
Sfintii sunt oameni bineplacuti lui Dumnezeu, caci prin faptele credintei lor L-au marturisit pe Hristos Mantuitorul si s-au luptat sa se asemene Lui. Aceasta stare este rodul final al vietii sfinte. Unirea cu Dumnezeu produce o cunoastere, prin iubire, tot mai mare a Lui, fara ca acest proces sa se epuizeze. Sfintenia este pasirea in infinitatea lui Dumnezeu, la care crestinul poate avea acces, dar fara sa o poata circumscrie rational si/sau spiritual. Omul devine tot mai mult asemenea lui Dumnezeu, prin har si efort propriu. Dar el stie ca izvorul sfinteniei este numai El.
In Ortodoxie, in cadrul artei sacre (pictura) sfintenia este simbolizata prin aureola. Chipul vizibil al sfantului din icoana poarta un semn in forma de inel, de cerc. La cununie crestinul primeste in degetul sau, de la preot si nasi, tot un inel. Celalalt inel se afla in mana sotiei, aratand ca-si sunt reciproc cununa si pereche. Tot asa si sfantul. El este aureolat cu inelul sfinteniei. Dar nu este decat o jumatate. Este rodul efortului sau de a se indumnezei. Perechea sa este Hristos, Mirele. In imparatia lui Dumnezeu el primeste desavarsirea, celalalt inel cu care se uneste, intrand in infinit. Semnul ainfinit” (?8) din matematica este alcatuit din doua cercuri. Cercul nu are inceput si nici sfarsit. Tot asa cum nici iubirea lui Dumnezeu nu are inceput si nici sfarsit, pentru ca insusi Dumnezeu este iubire
(I In.4:8,16).
Sa ne asemanam si noi sfintilor pentru a primi cununa nevestejita a maririi! Minunat este Dumnezeu intru sfintii sai!
