Cand alegi o piesa celebra din repertoriul clasic, asa cum este aNora” de H. Ibsen, trebuie sa ai o idee noua despre text, o viziune proaspata asupra lui si, bineanteles, o actrita potrivita pentru sustinerea rolului principal. Din fericire, aceste doua lucruri au functionat an recenta premiera a Teatrului Municipal Bacovia, regizorul Dumitru Lazar Fulga facand-o pe Nora contemporana noastra. Despre piesa lui Ibsen, intitulata aCasa cu papusi” (scrisa an 1879), teatrologii spun pe scurt, sintetizand tema: aNora sau emanciparea femeii”. Vito Pandolfi chiar vedea an acest text aun imn anchinat libertatii si emanciparii femeii”. A trecut mult timp de la aparitia piesei, realitatile sociale s-au schimbat, mentalitatile sunt altele, iar femeile au castigat multe drepturi si un teren propriu pentru afirmare. Prejudecatile ansa persista si relatia dintre barbati si femei este la fel de complexa ca antodeauna, greu de armonizat. Chiar antr-o societate evoluata, femeilor nu le sunt angaduite lucruri pe care barbatii le fac an mod curent si sunt iertati pentru asta, lor cuvenindu-li-se totul, pentru ca se cred stapani. O interpretare nuantata a piesei o are G. Calinescu an articolul aNora si feminismul”, unde sustine caa eroina se vrea pretuita pentru personalitatea ei ca atare, dar tot el specifica: aDesigur, femeia are o mare personalitate dar ea este incompatibila cu casatoria. Una dintre cele doua personalitati trebuie sa se sacrifice”. Ceea ce se stie. Vestea proasta e ca sacrificata este mai ales femeia. Dar Nora lui Ibsen, devotata, iubitoare, suflet nobil si generos, se sacrificase deja pentru sotul ei cand facuse un un amprumut nesabuit, falsificand semnatura tatalui, banii obtinuti fiind necesari pentru vindecare sotului ei de o boala grea. Spirit obtuz, rigid, meschin, Helmer o condamna fara drept de apel cand afla fapta ei, impunandu-i noi conditii de scalvie. Dar Nora se revolta si paraseste casa de papusi unde era considerata proprietatea sotului, abunul lui cel mai de pret”. an spectacolul bacauan, scena finala, discutia dintre cei doi soti este una de mare greutate, fiind plina de semnificatii. Cu o fina intuitie, dar si cu mult sarcasm, regizorul Dumitru Lazar Fulga (pe care-l descopar afeminist”, asa cum sunt andeobste barbatii anzestrati cu sensibilitate) pune accente noi, redimensionand personajele antr-o viziune care poate sa surprinda, dar care contine mult adevar psihologic. Cand femeia devine puternica, matura, constienta de posibilitatile ei de afirmare pe cont propriu, eliberandu-se de sclavia domestica, se produce un transfer, barbatul ajungand la un soi de emasculare. an spectacolul lui Dumitru Lazar Fulga, la final, Nora asi scoate juponul pe sarma si ambraca (metaforic) haina luciditatii, a independentei de gandire, an timp ce barbatul, usor ametit (dupa petrecerea de Craciun), are un ton andulcit, peltic, copilarindu-se cam tamp. Nora al ambraca, al ancalta, pentru ca e clar, el va urma un drum regresiv, al infantilizarii, devenind dependent de femeia care se dovedeste, prin calitatile ei umane, mult mai puternica decat el. Helmer ramane langa bradul ampodobit, deschizand cadourile, curios ca un copil, an timp ce Nora va pleca pentru a ancepe o noua viata. Jocul s-a sfarsit, gata cu papusile! Eliza Noemi Judeu are misiunea dificila de a da chip acestei metamorfoze interioare a Norei, actrita reusind de minune sa strabata antortocheatele cai ale unui proces complicat si dureros. Sunt bine, an general, an rolurile lor, dand relief si credibilitate personajelor, Stefan Ionescu (Helmer), Viorel Baltag (Krogstad), Firuta Apetrei (doamna Linde), Ioan Goranda (dr. Rank), an timp ce Dana Olariu (bona copiilor) are o prezenta discreta, modesta, adecvata, fiind ceea ce trebuia sa fie an piesa. Ar mai fi lucruri de spus despre interpretare, pentru ca, an unele cazuri, era si loc de mai bine, dar nu am sa ma adancesc acum antr-o analiza prea specializata. Important este ca spectacolul cu aNora” (scenografa este Cristina Ciobanu, ea creand foarte inspirat si expresiv ambientul montarii, dandu-i un anumit stil) este unul care pune probleme, provoaca emotie, reactii, izbutind sa tina treaz interesul publicului pe tot parcursul sau.
Carmen MIHALACHE
