In memoriam – Grigore Vieru

Cand un poet se apropie de stele, el si-a implinit destinul si raza geniului sau va continua sa lumineze chiar si dupa ce spiritul ii transcende in alta lume. Oriunde era prezent Grigore Vieru, se simtea briza proaspata a spritului sau primavaratic si pur. Profunzimea geniului si puritatea sufletului sau curat, de copil coexistau intr-o simbioza perfecta in fiinta sa fragila, dar puternica din punct de vedere spiritual. Omul care isi iubea neamul la fel de mult ca si pe mama, care a lacrimat de dor o viata intreaga, a plecat lasand o lacrima, ca o perla. A impodobit astfel chiar si prin plecarea sa sufletele oamenilor care, cu lacrima de suferinta varsata pentru poet si-au innobilat sufletele si s-au intalnit cu el in iubire. Poetul ne-a invatat sa iubim, cu iubirea pura de inceput, ne-a invatat sa iertam si sa traim ca fratii. A plecat in miez de iarna, cand natura e imbracata in alb, ca semn al puritatii poetului. Dorinta vietii sale a fost sa treaca Prutul. Si-a implinit visul, iar prin versurile sale ce au ajuns pe ambele maluri ale Prutului, poetul a adus mesajul dragostei fratesti, pe care a lasat-o mostenire.
Iuliana Chiper