15 noiembrie 2024

Prilej de mândrie și de prețuire la Buciumi

Buciumi – satul adunat în valea pârâului cu același nume, care are și case risipite pe înălțimile dealurilor din jur ori de-a lungul drumurilor ce duc spre codrii Vrancei și ai Zboinei, a fost pentru o zi locul bucuriei pentru toți fiii acestei așezări. La 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri din 1918 Căminul Cultural a fost însuflețit de elevii Școlii Gimnaziale din localitate dar și de foștii dascăli ai acestei comune, cu toții participând la un eveniment emoționant: lansarea volumului ”Un sat, o școală, o poveste – Școala Buciumi la 150 de ani de existență”.

Acest volum are ca autor pe Ghiță Teacă, unul din locuitorii foarte cunoscuți ai comunei, pentru strădaniile sale de a căuta și de a pune în valoare urmele trecutului, care în urmă cu doi ani a mai dăruit meleagurilor buciumene o carte – ”Buciumi – o poveste de istorie”. Alături de autor s-a aflat Cozma Fănică, primarul ce a schimbat fața comunei , ce se mândrește cu drumul asfaltat de la Onești la Buciumi, cu o sală de sport la școala din sat, un cămin cultural nou precum și cu alte realizări, cu mari dorințe de a se împlini fiind executarea lucrărilor de canalizare.



Vorbind despre cartea nou –apărută prof. Gheorghe Ciubotaru (ce a fost director al Școlii Buciumi), a menționat:”Este o carte deosebită, cu caracter monografic, care surprinde și suferința oamenilor din Buciumi. Cartea prezintă și epoca în care Spiru Haret ca Ministru al Educației a reformat învățământul modern românesc. Prin tabelul nominal al cadrelor didactice prezentat în carte, ea este o adevărată oglindă a școlii din Buciumi” Profesorul octogenar Gheorghe Ciubotaru a evocat și anii când această instituție a fost spital de război, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Prof. Lenuța Pocovnicu, care a activat aici, la catedră, în urmă cu 45 de ani, a adus în actualitate alte două repere ale Școlii Buciumi (ce s-a bucurat de o clădire emblematică, după renovare ea găzduind azi Primăria comunei).

Astfel ea a menționat perioada în care ”prin școala serală au terminat opt clase mulți locuitori de aici, care apoi au putut promova la locul de muncă al fiecăruia. De asemenea, absolvenții de la Școala Buciumi din anii 1980 au reușit la cele mai bune școli, de unde au devenit cei mai buni muncitori ori urmând studii universitare, au ajuns profesori, ingineri, medici”. Ghiță Teacă, cel care a adunat ”noianul de date” prin care a realizat cartea ”Un sat, o școală, o poveste – Școala Buciumi la 150 de ani de existență”, a făcut o incursiune în istorie și de la ”buchiile ce erau în lada cu nisip” (în timpul Regulamentului Organic) a ajuns la vremea lui Alexandru Ioan Cuza, care a introdus învățământul obligatoriu și gratuit iar printr-un alt decret al său s-a hotărât trecerea la grafia latină. ”Școala din Buciumi, înființată după ordinul ce prevedea ca «la 300 de locuitori să fie câte o școală», este printre primele din zona Văii Trotușului – mai fiind una cu o vechime mai mare cu câțiva ani, la Mănăstirea Bogdana. Cum satul Buciumi a fost subordonat Oneștiului zeci de ani, din 1909 pentru școala din acest sat s-a deschis un orizont nou”a declarat Ghiță Teacă, îndreptând cu un deosebit respect un gând pentru cei peste 100 de ”luminători de la catedră”. După ce a făcut o copleșitoare mărturisire (”satului natal i-am dăruit istoria acestuia!”) și având în suflet nostalgia ”anilor ce au trecut discret și tăcuți”, Ghiță Teacă a menționat:”Să nu uităm trecutul și pe cei care s-au pus în slujba acestei școli!”

Un cuvânt pătruns de toate reverberațiile vremurilor pe care le trăim a rostit prof. Cristina Cristea, director al Școlii Gimnaziale Buciumi. ”În acest moment CENTENAR este necesar, ca înainte să îmbrăcăm veștmântul de sărbătoare, să ne întrebăm ce fel de români suntem și să ne comparăm cu făuritorii Unirii… Acești oameni și-au asumat destinul României, au conturat o lume nouă, liberă, cu idei democratice, dar au plătit cu viața, sfârșind mai târziu în închisorile comuniste” a subliniat prof. Cristina Cristea continuând:” Prin muncă și abnegație, asociate cu talentul de cronicar, Ghiță Teacă reușește să ne determine să înțelegem că Buciumul de astăzi este rezultatul eforturilor comune tuturor generațiilor”.

După ce a menționat că ”cei ce stau la temelia acestei așezări, învățătorii Ion Mânecuță și Gheorghe Zărnescu, au fost felicitați de însuși ministru Spiru Haret, în anul 1904, la Borzești, pentru activitatea desfășurată cu elevii de la Buciumi, la comemorarea a 400 de ani de la moartea domnitorului moldovean Ștefan cel Mare”. Prof. Cristina Cristea a amintit numele mai multor învățători și profesori ale căror nume au intrat în legendă: Ioan Asandei, primul învățător originar din Buciumi, care a slujit ca învățător și director de școală din 1927 până în 1946, Elena și Gheorghe Hilohi, Ecaterina și Dumitru Ciurea, care în 1942, în plin război, înființează în Buciumi o grădiniță de copii. Ea a adus un omagiu și cadrelor didactice care, după anul 1960, au ridicat învățământul buciumean la noi standarde .

Cu prilejul lansării acestei cărți elevii Școlii Gimnaziale Buciumi, îndrumați de către învățătoarea Rodica Moldoveanu au prezentat un vibrant program artistic în care au cântat, au dansat și au recitat cu mult entuziasm poezia ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, scrisă de Mihai Eminescu. La această frumoasă ”lecție de patriotism” a vorbit și fiul meleagurilor buciumene Corneliu Cristea, președintele de onoare al Filialei Onești a Asociației Naționale ”Cultul Eroilor”, ce a prezentat însemnătatea zilei de 1 Decembrie 1918.

Mesajul sublim al frumoasei activități, la care au fost prezenți mulți buciumeni și fii ai comunei ”reveniți la baștină” pentru a împărți bucuria acestui eveniment, a fost transmis de directorul Școlii Gimnaziale Buciumi, prof. Cristina Cristea, ce a menționat:” În această țară, «rădină a Raiului», în care «munții se bat în capete», apele își cântă susurul, iar câmpiile îmbracă armonios pământul, avem o datorie sfântă – să fim mândri că suntem români, să ne păstrăm graiul strămoșesc și să apărăm cu prețul vieții pământul țării!”.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014