Salina Târgu Ocna, ce are o modernă bază de agrement la 240 metri adâncime, este un obiectiv turistic foarte căutat pentru cei care ajung ”în inima Moldovei”. După cum a anunțat conducerea acestei societăți comerciale, care deopotrivă se ocupă de extracția, prepararea și comercializarea sării dar și pentru a asigura turiștilor condiții optime de relaxare, datorită unor lucrări de amenajare până la 21 decembrie activitatea de turism este închisă.
În această perioadă se lucrează la asfaltarea drumului de acces la baza turistică până la 21 decembrie, astfel că Salina nu poate fi vizitată. Menționăm că aici , la mică distanță de punctul de plecare cu adâncimea pe verticală temperatura este constantă (12 – 13 grade Celsius).
Dacă la baza turistică a Salinei sunt condiții deosebite de mișcare, relaxare dar și pentru tratarea afecțiunilor respiratorii, muncitorii care lucrează în subteran au unele nemulțumiri privind salarizarea lor.
Ei au purtat în urmă cu mai bine de o săptămână (în ziua de 22 noiembrie) o banderolă albă la mână (fiind în grevă japoneză) deoarece acuză că au salarii foarte mici (sub 2000 lei lunar), deși lucrează în condiții grele de muncă, în subteran. Prin această formă de pretest ei au solicitat și o întâlnire cu directorul general al Salrom, pentru a fi reintroduse grilele ce salarizare prin care sunt făcute unele departajări.
Tot ca o veste de la Salina Târgu Ocna, zilele trecute aici au răsunat pentru prima dată în acest an… colindele!
Acestea au fost interpretate de membrii Ansamblului de cântece și dansuri populare ”Ghiocelul” al Centrului de Zi ”Club 60 +” din Bacău, ei fiind prezenți la sărbătorirea Sfintei Mare Mucenițe Varvara – Ocrotitoarea minerilor (prilej cu care a fost serbat Hramul bisericii ”cioplite în sare” din Salină).
Totodată a avut loc și o expoziție de artă naivă în care alături de cunoscutul pictor Ioan Măric au expus lucrări și ”învățăceii” săi: Andreea Bucur, Maria Zaharia, Marinela Borza, Mihaela Arvinte, Elena Diaconescu, Ecaterina Brumă, Adela Nica, Silvia Netea, Maria Botezatu, Eugenia Știrbu, Silvia Irimia, Elena Banu, Elena Gontineac, Teodora Țăranu, Lina Hortolomei precum și profesori ai Școlii Populare de Arte și Meserii din Bacău.
Acest eveniment a fost prezentat de Carmen Diaconu, de la Direcția de Asistență Socială a municipiului Bacău, Olguța Pâțu, directoarea Școlii Populare de Arte și Meserii din Bacău și de Mioara Costea, coordonatoarea „Clubului 60+” Expoziția de artă plastică s-a numit ”Mândru sunt că sunt român” și a fost dedicată Centenarului Marii Uniri din 1918. Pictorul Ioan Măric ne-a declarat:
”Această expoziție a fost o adevărată «terapie prin artă», unde găsim o oază de liniște sufletească inspirată din lada de zestre a satului românesc, cu obiceiuri, datini și tradiții”. Menționăm că Centrul de Zi Clubul Pensionarilor este în subordinea Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău.