La ultima ședință de Consiliu Local, desfășurată săptămâna trecută, aleșii au decis ca tinerii să aibă o clădire destinată activității de tineret, obiectiv pe care municipalitatea și l-a asumat în cadrul programului Bacău, Capitala Tineretului din România. Clădirea este situată pe strada Vasile Alecsandri, nr. 10, lângă Școala Gimnazială „Spiru Haret” Bacău (fostul sediu PNL).
„Este un lucru îmbucurător pentru organizația noastră, dat fiind faptul că am susținut și promovat în mod constant necesitatea unei clădiri care să aibă o astfel de destinație și cunoaștem care sunt nevoile tinerilor și ale organizațiilor de tineret din Bacău. Urmează să stabilim în cadrul Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret de pe lângă Primăria Bacău modul de organizare, administrare și funcționare a acestui centru, urmând ca Primăria Bacău să stabilească un buget de investiții și funcționare”, a declarat Gabriel Carnariu, președintele Federației Tinerilor din Bacău.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.