Ne-am învârtit într-un cerc mare, de 100 de ani, ca să ajungem aproape de punctul de la care am pornit. Oficial, sărbătorim Centenarul; neoficial putem vedea că teritoriul țării nu mai e același ca acum 100 de ani. Nu o spunem cu gura mare pentru că am semnat niște tratate ca să putem intra în UE; noi știm, însă, că Ucraina stăpânește teritorii românești și că Republica Moldova este parte din România, chiar dacă, vremelnic, situația este alta. Dar, în alte privințe, suntem cât se poate de aproape de punctul de pornire. Ca populație suntem pe aproape: 16,2 milioane de locuitori în România Mare a anului 1919, cam tot atâta în România din granițele actuale, după valul de migrație masivă către Occident.
Cu bogăția stăm cam la fel: câțiva au de toate, marea majoritate trăiește de pe o zi pe alta; începem încet-încet să ne îndreptăm către procentul de analfabetism de atunci, bolile seceră populația pentru că sistemul sanitar este primitiv iar cu dușmanii din interior stăm la fel de bine: atunci li se spunea internaționaliști, azi sunt globaliști. Într-o sută de ani am trecut prin câteva dictaturi, de la Carol al II-lea, la Antonescu și apoi la Gheorghiu-Dej și Ceaușescu, am trecut prin crize financiare, prin război, prin foamete, prin valuri de teroare, fie de dreapta, fie de stânga. Am avut regi, președinți, am avut alegeri, am avut și lovituri de stat, camarile îmbogățite, comisari supraveghetori, amenințări externe…
Și nu am învățat nimic în 100 de ani! Greșelile pe care le-am făcut în acest timp le repetăm fără să tresărim; ne cedăm resursele, suveranitatea, ne iluzionăm că va fi bine și apoi când nu e, schimbăm conducătorii pe care tot noi i-am pus. De 100 de ani ne învârtim într-un cerc vicios pentru că nu vrem să învățăm că putem fi altfel. Nu avem vocație imperială, nu am ieșit să cucerim lumea, să împrăștiem o religie, să ne impunem dogma civilizatoare altor popoare. Ne-am mulțumit cu locul nostru și am luptat pentru el sute de ani. Și tot luptându-ne pentru pământ, am uitat că putem zbura și că putem avea și cerul. E drept, am mai ridicat capul din când în când. Și ce ne-a mai plăcut atunci! Și ce am mai vrea să repetăm acest lucru! Sigur că putem! Dar trebuie să vrem, trebuie să luptăm cu toții pentru un proiect de țară, să încetăm cu trădările, cu meschinăriile, cu umblatul la Înalta Poartă cu pâra… Trebuie să învățăm că putem fi ceea ce dorim să fim și că ne putem ridica! Și că nu mai vrem să ne învârtim în cerc!
