Peste 600 de polițiști se vor afla în stradă pentru asigurarea unui climat de ordine, liniște și siguranță publică, în minivacanța de 1 decembrie.
La data 1 Decembrie a.c., cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a României, în municipiul Bacău și alte localități ale județului vor fi organizate manifestări publice de amploare, ceremonii pentru depuneri de coroane de flori la monumentele eroilor neamului şi la cele comemorative ale Marii Uniri, precum și manifestări cultural-artistice, la care se preconizează participarea unui public numeros.
În acest context Inspectoratul de Poliție Județean Bacău va acționa zilnic, la nivelul județului cu peste 200 de polițiști și 65 de autospeciale, în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona desfășurării manifestărilor publice, circumscrise acestor sărbători.
Măsurile de ordine şi siguranţă publică vor fi asigurate zilnic şi de patrulele pedestre de siguranţă publică, care vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.
Agenții de poliție rutieră vor fi prezenți pe căile de acces din zona de desfășurare a manifestărilor, precum și pe principalele artere rutiere ale județului, pentru fluidizarea traficului rutier și pietonal și prevenirea accidentelor rutiere.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.