Sunt multe definitii date artistului, dar dintre ele o aleg pe cea a lui Ernesto Sabato pentru ca ea mi se pare foarte actuala in acest timp al globalismului care vrea sa stearga diferentele, impunand modele universale. Scriitorul argentinian spunea ca „artistul este razvratitul care lupta spre a apara umanitatea de aceasta ingrozitoare calamitate care e uniformizarea”. Artistii, si mai ales cei tineri, aflati la inceput de drum, vor sa dinamiteze totul, atacand furibund locurile comune, dogmele, oficialitatea, prejudecatile, ipocrizia, falsele pudori. Socul, blasfemia, scandalul, provocarea sunt jocurile lor preferate. Important este insa ca, dincolo de polemici gratuite, aceste atitudini sa aduca ceva cu adevarat nou in arta, sa improspateze senzatii, sa te faca, sa te invete sa vezi mai bine, sa adancesti cunoasterea umanului, sa regasesti emotia. Sa-ti deparaziteze creierul, cum voiau avangardistii. Restul sunt doar cuvinte goale, golite de sens. Dar ce fac, de fapt, teribilistii nostri artisti de dupa anii 󈦺? Practica, de cele mai multe ori, retete vechi, impanate doar cu cateva ingrediente noi, din teritoriul sexualitatii, teritoriu pe care l-au batucit de atata preumblare. Prea mult sex, si prea putina dragoste, asta e in romanele lor care raman la suprafata, la superficii, nestarnind decat mici si usoare valuri, repede trecatoare. Si literatii si plasticienii au fortat cat au putut barierele simtului comun, aducand in arta o sexualitate exploziva, dorind „sa epateze burghezul”, sa starneasca reactii vehemente de negare. De fapt, nimic nou sub soare, din moment ce toate avangardele moderniste si-au facut un principiu din scandalul provocat cu buna stiinta. Fenomenele de gherila artistica sunt necesare, la anumite intervale, in arta, tocmai pentru a scutura praful, a clatina certitudinile, spaland, cu valurile lor, zgura rutinei.
Miza lor majora trebuie sa fie cea a scoaterii din indiferenta, prin retrezirea sensibilitatii. Pentru ca, de cele mai multe ori, comoditatea, legea minimului efort, primirea lucrurilor de-a gata, mimetismul, ne imping spre un fel de incremenire.
Simturile adormite de indelungata uzura trebuie cravasate, trezite la o noua viata. Provocarea artistica, si ma gandesc la cea autentica, ne ajuta sa ramanem vii, unici, diferiti, personali, scapati de raul uniformizarii. Care nu ar face altceva decat sa ne inece intr-o mare de plictis, fie el chiar poleit.Scris de Carmen Mihalache