În data de 26 și 27 noiembrie 2018, la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna a avut loc, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Maior Constantin Ene” Bacău, exercițiul tehnico – tactic cu tema „Prevenirea şi stingerea incendiilor si acordarea primului ajutor”, la care a participat întreg efectivul de elevi și profesori.
Exercițiul a debutat în ziua de 26 noiembrie cu o prelegere susținută de către doamna Lăcrămioara BOZ în calitate de coordonator al Proiectului ”112 – Situații de urgență și prevenire” din cadrul Asociației ”Sfântul Nicolae cel Milostiv” Iași, pe teme legate de modul de utilizare și apelare a serviciului unic de urgență 112, precum și modul de reacție în cazul declanșării unor dezastre sau calamități naturale.
Ziua de 27 noiembrie a început cu un exercițiu de alarmare și evacuare a elevilor din pavilionul de cazare, la ora 05.30, cu scopul de a testa capacitatea acestora de reacție la incendiu, continuând cu simularea unui alt incendiu la capela unității aflată în Pavilionul Școală, care a necesitat evacuarea elevilor și a cadrelor didactice aflate în timpul orelor de curs.
În sprijinul nostru s-a prezentat un echipaj de pompieri militari aparținând Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Maior Constantin Ene”, care au preluat activitatea de stingere a incendiului până la lichidarea acestuia.
Ulterior acestui exercițiu, membrii echipajului de intervenție au prezentat elevilor Școlii echipamentul specific și modalitatea de funcționare a acestuia.
Scopul acestei activități a constat în cunoaşterea modului de acţiune în diferite situaţii de urgenţă şi însuşirea de către elevi a unui minim de cunoştinţe necesare acordării primului ajutor.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.