Un rădăuţean a refăcut, pe jos, traseul Avionului Unirii, Bacău – Blaj

Acum 100 de ani, pe 23 noiembrie 1918, decola de la Mărgineni (lângă Bacău, Moldova), un avion, cu destinaţia Blaj – Transilvania. În acele timpuri tulburi, în Bacău era Comandamentul Statului Major, condus de generalul Averescu. Actele pentru realizarea Marii Uniri trebuiau să ajungă în deplină siguranţă la Blaj şi de acolo la Alba Iulia, dar şi un mesaj de pace, un sac plin cu manifeste. Într-o geantă sigilată se găseau, printre alte documente, o scrisoarea semnată de mai multe personalităţi din Guvernul condus de Constantin Coandă, aflat la Iaşi, printre care şi Ion I. C. Brătianu, către Consiliul Naţional Român Central de la Alba Iulia, o altă scrisoare semnată de Nicolae Bălan, viitorul mitropolit al Ardealului, către Vasile Goldiş, prin care se comunica sprijinul total pentru Unire, inclusiv al armatei, care înainta spre centrul Ardealului .

Pentru realizarea importantei misiuni a fost ales locotenent aviator Vasile Niculescu (21 noiembrie 1891 – 24 aprilie 1980), un erou trecut apoi în uitare şi care a murit la 90 de ani, fiind înmormântat la Rădăuţi. Copilot i-a fost căpitanul Victor Precup. Vasile Niculescu s-a stins discret, ba chiar în anonimat, povestea lui se leagă însă puternic de unul dintre cele mai importante momente din istoria românilor: Ziua de 1 decembrie 1918, când Vasile Niculescu era pilot… Două vieţi a trăit de fapt Vasile Niculescu, două vieţi diferite, ca două romane care se întâlnesc într-un punct crucial.

A fost pregatit pentru zbor un avion de tip Farman 40. Avea carlinga deschisă iar în acele zile vremea era foarte rea, iarna venise mult mai devreme, cu zăpada şi ger. La înălţimea la care a zburat avionul, 2600 m, temperatura era de -40 grade. Cei doi aviatori şi-au uns feţele cu parafină pentru a rezista frigului şi curenţilor de aer. Avionul a decolat în jurul orei 10,30, de pe Aerodromul militar Mărgineni – Bacău, ghidându-se doar cu busolă şi harta militară, a pornit spre Blaj unde a ajuns după aproape două ore. Traseul efectuat de avion a urmat pentru ghidare, trei mari cursuri de apă: Tazlăul Sărat, Trotuş şi Târnava Mare. Misiune îndeplinită.

Despre epopeea “Zborului Unirii” am scris în ediţiile trecute ale ziarului “Deşteptarea”. Astăzi, consemnăm despre o altă faptă măreaţă. În memoria aviatorului Vasile Niculescu şi a zborului lui de acum 100 de ani, un rădăuţean, Vasile Bouaru, profesor de matematică, un împătimit al ascensiunilor montane, a refăcut, pe jos, de la Mărgineni la Blaj, traseul avionului pilotat de Vasile Niculescu. Impresionantul gest a avut loc în perioada 25 martie – 31 iulie 2018. Din motive obiective, etapele traseului nu au fost parcurse una după alta, ci în zile diferite. Astfel, traseul strict al avionului i-a luat lui Vasile Bouaru 19 zile, parcurgând peste 400 de kilometri.

După aflarea veştii, am luat legătura cu Vasile Bouaru, eroul acestei îndrăzneţe călătorii, am purtat o interesantă corespondenţă, în final i-am solicitat un scurt interviu, pe care îl publicăm astăzi.

Pe 20 noiembrie 2018, am avut ocazia să-l cunosc pe profesorul Vasile Bouaru, care a fost invitat în Bacău, la manifestările prilejuite de marcarea a 100 de ani de la “Zborul Unirii”. Cu această ocazie, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Sorin Braşoveanu, i-a decernat Diploma şi Medalia “Centenarul Zborului Marii Uniri”. Aceleaşi însemne fiind acordate şi nepoatei pilotului Vasile Niculescu, Astrid Mallet. În aceeaşi zi, Vasile Bouaru a susţinut o comunicare la Complexul Muzeal “Iulian Antonescu”, cu impresiile din marea lui călătorie. Între timp, temerarul montaniard a scris şi o carte, “Pe urmele unui erou”.

“M-a impresionat viaţa şi curajul acestui brav militar”

– Cum v-a venit ideea? Şi de ce pe jos?

– Deoarece (şi nu doar pentru că…) sunt profesor de matematică, îmi place să cercetez tot ce este interesant chiar şi lucruri sau fapte pentru care nu am toate cunoştinţele de specialitate dar mă străduiesc să le învăţ. Pentru că merg pe munte de peste 41 de ani, în fiecare săptămână cel puţin odată, indiferent de timp, anotimp şi…vremuri, mă uit la toate detaliile pe care mi le oferă traseul parcurs. Şi, câteodată, mai aflu detalii despre acel traseu, iar atunci când ajung acasă îmi doresc să mai ajung odată pe acel traseu pentru a vedea tot ce se poate vedea. Aşa s-a întâmplat şi cu traseul pe care l-am parcurs, totul a pornit de la acea placă comemorativă de pe casa în care a locuit Vasile Niculescu. Acea casă este vecină cu a unor prieteni şi a fost suficient să văd placa pe care era scris numele ilustrului pilot că mi-a şi stârnit curiozitatea. Apoi mi-am adus aminte de o vizită mai veche în cimitirul din oraş şi mi-am zis că sigur mormântul trebuie să fie cel cu o elice de avion. Şi într-adevăr, la următoarea vizită în cimitir am constatat că aveam dreptate, acolo era înmormântat Vasile Niculescu. Apoi am citit despre „Zborul Marii Uniri” şi am căutat informaţii despre traseu. Foarte multe erau identice pe site-uri diferite, dovadă că doar au fost copiate de pe un site pe altul. Însă fondul îl aflasem. M-a impresonat atât de mult viaţa lui Vasile Niculescu şi curajul de care a dat dovadă cu acel zbor şi mai ales faptul că este înmormântat în Rădăuţi, oraşul în care m-am născut şi locuiesc, încât mi-a încolţit în minte ideea de a reface, pe jos, traseul avionului. Ştiam că voi putea face drumul, am condiţia fizică necesară. Am vrut să refac pe jos drumul în primul rând pentru a repara în felul meu de montaniard, greşeala istorică care l-a dus la uitare pe Vasile Niculescu. Am vrut apoi să simt „pe pielea mea” toate etapele drumului, să înţeleg cum s-a ghidat cu mijloace rudimentare, cu o busola şi o hartă militară.

– Primăriile din Mărgineni şi din Bacău au ştiut de iniţiativa dvs.? V-au ajutat în vreun fel?

– Nu au ştiut pentru că nu i-am anunţat. După ce am parcurs câteva etape de traseu mi-am spus că îl voi termina şi apoi voi merge şi la Primaria de la Mărgineni. Şi urmează să fac acest demers.

“De-a lungul traseului m-am împrietenit cu mulţi români şi maghiari”

– Povestiţi, vă rog, câteva întâmplări de pe drum. Întâlniri cu oamenii, primirea, cum v-aţi asigurat hrana, unde aţi dormit etc.

– Nu am început traseul chiar din locul de unde a decolat Vasile Niculescu deoarece era iarnă, zăpadă, şi nu puteam vedea detalii de teren. La Mărgineni vroiam neapărat să caut indicii despre locul fostului aerodrom iar zăpada acoperea locurile. Aşa că am început de la câţiva km, de după primul deal pe care l-a traversat avionul.
De-a lungul traseului am avut câteva întâmplări memorabile. Prima din ele a fost la traversarea munţilor Berzunţi, prin extremitatea nord-vestică a acestora, aproape de Moineşti. Acolo, foarte aproape de creastă, m-am întâlnit cu un om care era la cules de ciuperci şi din vorba în vorbă m-a întrebat ce fac pe acolo singur. I-am explicat despre traseul pe care doresc să îl parcurg iar acel om, dintr-un sat de pe acolo, mi-a spus că ştie şi el despre Vasile Niculescu.

O altă întâmplare interesantă s-a petrecut la Siculeni, sat peste care Vasile Niculescu a scris foarte clar în memoriile sale că a trecut cu avionul. La Siculeni se află un monument istoric, numit Siculicidium, în memoria masacrului din 1764. Acolo am ajuns într-o dimineaţă şi cercetam cu atenţie monumentul şi stâlpii din lemn din vecinătate. Am fost mirat să văd pe unul din acei stâlpi cum scrie Bucovina precum şi numele unor sate din jurul Rădăuţiului dar în limba maghiară. Apoi un localnic, mirat şi el că cercetăm cu atenţie acele inscripţii, ne-a povestit că dumnealui, istoric fiind, a scris câteva cărţi despre Siculeni iar acele trimiteri la Bucovina sunt din cauza faptului că foarte mulţi din cei care au scăpat de la masacrul din 1764 s-au refugiat prin satele din jurul Rădăuţiului.

1 de 18

De-a lungul traseului m-a împrietenit cu mulţi oameni. După ce am trecut în Depresiunea Ciucului, deşi nu cunosc limba maghiară, am dat peste oameni minunaţi. Ba chiar am învăţat câteva cuvinte în limba maghiară. Au fost porţiuni de traseu în care am dormit în cort, de exemplu prin Munţii Harghitei sau prin Pasul Ghimeş şi au fost şi câteva locuri unde a trebuit să dorm pe la pensiuni.
Cu mâncarea…sunt obişnuit din turele montane să mănânc mai mult dimineaţa şi seara pentru că prânzul cine ştie pe unde mă apucă. Aşa că dimineaţa un ceai cald făcut la primus şi cu ce am mai găsit pe traseu pe la diverse magazine era suficient. Iar rezervele erau suficiente pentru două sau trei zile aşa că totul a decurs perfect. Apoi le reînnoiam şi…mai departe la drum.

“Au fost şi trasee foarte dificile”

– Care a fost cel mai greu, cele mai grele momente de pe traseu?

– Au fost câteva momente mai dificile mai ales pe valea Târnavei Mari. De exemplu exact cum am intrat în judeţul Sibiu, după satul Seleuş, din vecinătatea Sighişoarei, m-am blocat undeva pe malul Târnavei Mari din cauza vegetaţiei dar şi din cauza malului foarte abrupt. Singura variantă de a continua înaintarea a fost să urc circa 200 m printr-un hăţiş cu arbuşti cu ţepi. Am fost bucuros că am ajuns la o potecă. Şi am continuat aşa spre satul Hoghilag. Apoi a mai fost o piedică undeva după Copşa Mică. Am urcat la o alunecare de teren care se vede din sat apoi am vrut să văd ce este în spatele acelui deal. Au fost multe trasee dificile, foarte greu de pătruns. Am avut porţiuni pe care am făcut 1 km în mai mult de 30 minute deşi nu era pantă mare.
În schimb, cu ploile am avut noroc de fiecare dată. De exemplu când am coborât de pe dealuri şi am ajuns în satul Micăsasa, undeva aproape de capătul traseului, a venit o furtună brusc şi satul, fiind destul de mic, nu are locuri unde să te poţi refugia decât o mică staţie de microbuz. Exact acolo m-a prins ploaia şi m-am adăpostit mai mult de o oră.

– Aţi dus un mesaj (la fel ca aviatorii eroi) la Blaj?

– M-am gândit la acest aspect şi înainte de a ajunge la Blaj, Primăria Rădăuţi a trimis un email oficial cu menţiunea că pe 31 iulie 2018 voi ajunge acolo. Mesajul a fost următorul:
„Momente solemne ale popoarelor se exprimă prin cuvinte înălţătoare. Existenţa centenară a unei patrii este mai presus de orice, un moment de comuniune umană: cei ce au fost, cei ce suntem cu gândul la cei ce vor fi. În astfel de momente se spun cuvinte calde despre faptele strămoşilor care au făcut posibilă România. Aceste cuvinte se aştern în noi, în straturi, ca sedimentele în mare.
Cine suntem noi dacă s-au aşternut în fiinţa noastră cuvinte despre înaintaşi?
Cine suntem noi dacă despre mulţi dintre cei capabili de fapte eroice nu ştim nimic?
Cine vom fi dacă i-am uitat pe cei neînfricaţi?
Rădăuţenii răspund: în anul 2018 noi vrem să fim cei care întindem un arc peste timp şi peste Carpaţi, amintindu-ne de pilotul Marii Uniri, Vasile Niculescu. În amintirea lui şi în semn de omagiu, legăm Mărgineniul de Blaj, Moldova de Transilvania.
Zborul de două ore la -40 de grade făcut, în 1918, de cei doi piloţi, Vasile Niculescu şi Victor Precup, a fost refăcut pe jos de rădăuţeanul Vasile Bouaru pentru ca generaţia de astăzi să afle că România are trecut şi oameni care merită să le fie pomenit numele.
Din Bucovina revenită la patria mamă în noiembrie 1918, salutăm precum spunea Eminescu, Roma mică, precum a făcut-o acum 100 de ani Vasile Niculescu.”

“Ecourile călătoriei mele pe traseul Avionului Unirii au fost pozitive”

– Cum aţi fost primit de oficialităţile locale din Blaj? La întoarcere, la Rădăuţi, ce ecou a avut călătoria dvs.? Unde v-aţi întâlnit cu nepoata aviatorului Vasile Niculescu?

– La Blaj am ajuns odată cu nepoata lui Vasile Niculescu. Trebuie să menţionez că pe 24 aprilie 2018, la Rădăuţi a fost comemorat Vasile Niculescu. La cimitir a fost o slujbă, au zburat pe deasupra mormântului avioane de vânatoare de la Bacău dar şi avioane de la un aerodrom local, purtând tricolorul. Eu aveam o oră liberă exact în timpul cât s-a ţinut slujba de la cimitir aşa că m-am dus direct acolo, unde am cunoscut-o pe doamna Astrid Mallet, nepoata lui Vasile Niculescu, şi i-am explicat despre proiectul meu pe care îl începusem deja. De atunci mi-a pus la dispoziţie multe materiale, fotografii etc. din care am putut deduce mai bine traseul avionului dar şi să încerc să îl cunosc mai bine pe omul Vasile Niculescu. M-a uimit prin faptul că şi dumneai caută tot ce are legătură cu bunicul, merge prin locurile pe unde a locuit, caută prin registre vechi, pe la unele biserici, prin unele sate din Suceava şi că doreşte la fel ca şi mine, să îi fie recunoscute toate meritele. M-a impresionat foarte mult acest lucru… Vreau să îi mulţumesc în mod deosebit pentru tot ajutorul acordat.

Apoi i-am transmis doamnei Astrid Mallet că pe 31 iulie voi termina traseul şi că voi ajunge la Blaj. Şi cum dumneai era prin zona Hunedoarei în preajma acelei date, mi-a spus că poate ajunge şi la Blaj. Aşa că ne-am întâlnit în ziua în care am terminat traseul chiar în faţa primăriei din Blaj, în Piaţa 1848.

La primărie am fost primiţi foarte frumos, impresionant chiar. Chiar domnul primar ne-a întâmpinat împreună cu secretarul şi ne-au povestit despre istoria locurilor apoi ne-au condus pe Câmpia Libertăţii, locul unde a aterizat Vasile Niculescu acum 100 de ani. Apoi, împreuna cu doamna director a Muzeului de Istorie am făcut o vizită la acest muzeu. Totul a fost foarte emoţionant.

La plecare mi-a plăcut întrebarea domnului secretar dacă mă întorc acasă tot pe jos… Evident că răspunsul meu a fost negative. Tot drumul l-am făcut în 19 etape şi descrierea pe larg a lor va apare pe site-ul www.romania-natura.ro.

La întoarcere, am fost şi la primăria din Rădăuţi, unde am avut parte de o primire la fel de călduroasă din partea celor care se ocupă cu comemorarea Marii Uniri.

În ce priveşte cheltuielile, acestea au fost făcute pe cont propriu. În prima parte a traseului, în zona Bacău, Mărgineni, Comăneşti, Moineşti am avut marea şansă să merg cu domnul Vasile Colban, şofer la o firmă din Rădăuţi, căruia îi mulţumesc şi pe această cale. De asemenea pe traseele pe care le-am parcurs, ca să ajung într-un anume loc, de unde trebuia să continui traseul pe jos, m-au luat de multe ori şoferi de ocazie. Pot aminti pe domnul Ilie Daniel Oltean care m-a dus într-o seară până în Pasul Ghimeş unde am rămas peste noapte cu cortul.

Traseul urmat de Vasile Bouaru

Mărgineni. Mărgineni – Floreşti; Floreşti – Moineşti; Moineşti – Asău; Asău – Beleghet; Beleghet – Făgetu de Sus; Făgetu de Sus – Pasul Ghimeş; Pasul Ghimeş – Siculeni; Siculeni – Munții Harghitei – Vlăhiţa Siculeni – Pârâul Segheș – Harghita Băi – Poiana Izvorului Pârâului Segheș. Circuit în Munții Harghita.
Vlăhiţa – Odorheiul Secuiesc; Odorheiul Secuiesc – Cristuru Secuiesc; Cristuru Secuiesc – Sighişoara; Sighişoara – Dumbrăveni; Dumbrăveni – Mediaş; Mediaş – Târnăvioara; Târnăvioara – Micăsasa; Micăsasa – Valea Lungă; Valea Lungă – Blaj. Blaj.

„Fie-voiu eu acela căruia i se va încredinţa misiunea?

Este fascinantă povestea zborului din 23 octombrie 1918, scrisă de chiar autorul memorabilului zbor peste Carpaţi. Redăm câteva pasaje, Memoriile pot fi citite pe mai multe site-uri, noi am preluat din Revista ART / EMIS Academy. Magazin literar-artistic şi de opinie.

„Eram cu Grupul 1 la Bacău… Să fi fost 5/18 noiembrie 1918. Rămăsesem mai târziu ca de obiceiu la serviciu, ca să mai deretic prin cele hârtii. Nici bunul meu prieten Gheorghiţă nu plecase acasă. El îsi găsea totdeauna de lucru. Înserase de mult. Îl văd intrând în biroul meu, zâmbind, cu o telegramă întinsă spre mine. Secretă, urgentă cu precadere, de la Marele Cartier General: «Pregătiţi un avion care să aterizeze la Blaj. Pasagerul sosind va da lămuriri». Te duci tu? Mă întreabă Gheorghiţă. La tine mă gândeam. Am rămas ţintuit locului câteva clipe. Cum se putea să-mi cadă aşa din senin atâta bucurie?

Din acel moment, nimic altceva nu mai exista pentru mine. O singură îndoială mă mai stapânea: fie-voiu eu acela căruia i se va încredinţa misiunea, cea mai sublimă misiune, prima legatură cu Transilvania? Am cerut şi mi s-a aprobat fără cea mai mică ezitare. (…) Avionul era gata, calea prin aer deschisă, întreaga-mi făptură era cuprinsă de o nerăbdare fără margini. Aproape de comandament aflai că mi-a sosit «pasagerul» mult aşteptat. În câteva clipe vorbeam cu Capitanul Precup, transilvanean, fost în armata austriacă.

No, merem? Las’că cunosc eu bine drumul…Harta era studiată, cerul limpede cum nu mai fusese de multă vreme, noi bine îmbrăcaţi. Avionul, încărcat cu manifeste, cu motorul în mişcare, de ar fi avut glas ne-ar fi mărturisit şi el nerăbdarea lui. Şi am plecat, luând uşor înăltimea în viraje largi, lin străbătând atmosfera cu desăvârşire liniştită. Se sleise parcă şi ea de ger. Lungul Siretului era acoperit pe alocuri de o perdea subţire de ceaţă nemişcată, câmpiile, dealurile, munţii se îmbrăcasera într-o mantie orbitor de albă (…)

O întinserăm la drum, tot spre munţi, spre nişte culmi înalte ce abia se desemnau pe zarea îndepărtată. Lăsarăm Moineştii la dreapta, ţintind spre Asău. Colo în sus spre dreapta, Ceahlăul măreţ supraveghea ameninţător imensele sale domenii. Spre stânga, în vale, se deschise deodată larg şi surâzător basinul Bârsei, îmbrăţişat de două părţi de Carpaţi, mărginit spre Nord de pământul frământat de munţi al Transilvaniei… – Blajul! Auzii magicul cuvânt din gura căpitanului Precup, ce tremura binişor. Uite colo, între linia ferată şi Târnava Mare, Câmpul Libertăţii. Iată şi Crucea lui Avram Iancu pe culmea ce străjuieşte Blajul!

– Manifestele, Domnule Capitan.

Şi aruncă peste carlingă, drept în mijlocul pieţei, câteva pachete cu manifeste date în acest scop de Marele Cartier General. Piaţa se însufleţi pe dată. Apariţia neaşteptată a avionului cu tricolorul românesc, acolo, în mijlocul Transilvaniei, îi surprinsese.(…) Vestea că Armata Română e mobilizată de zece zile, că se pregăteşte să treacă munţii, că ţara e curăţită de duşmani, că dintr’un capăt la celalalt al ţării e un lung freamat de mulţumire după chinuitoarea amorţeală şi suferinţi pe care poporul le îndura de ani, a scos lacrimi din ochii multora şi strigăte de bucurie: «Să trăiască, să traiască!»…Eram în Blaj, deci! (…)

În Bacău, pe câmp, la întoarcere, linişte. Doar câţiva soldaţi veniră să vâre avionul în hangar, să ne ajute la desbrăcat şi la descărcat bagajul nostru. În târg, lumea circula ca de obicei, nimeni nu se mai uita la noi cum se uita ieri, şi trei-patru ore mai înainte la Blaj şi pe câmpul de lângă el. Nu mai auzeam nici un cor, nici… „Traiască!”. Înspăimântător de repede această schimbare! A fost odata…”

Fotografii din colecţiile private ale lui Vasile Bouaru şi Astrid Mallet, nepoata pilotului Vasile Niculescu