„Orasul Buhuși a devenit simbol mondial al pioșeniei”

@ spune rabinul israelian Tobias

Cândva, Buhuși, prin înțelepții rabini care au locuit mult timp aici, era celebru în întreaga lume. Locuit de câteva mii de evrei, târgul nu era numai un centru spiritual al evreimii din România, ci și un reper internațional. Influenți prin iscusința economică, dar și prin lobby, evreii au influențat mult viața târgului. Bancurile cu rabinii de Buhuși circulă și astăzi vesele prin lume și sunt ascultate cu mare plăcere și de urmașii rabinilor, pentru că ele reprezintă, în esență, pilule superconcentrate de virtuozitate a inteligenței, dar și de toleranță. Astăzi, la Buhuși, nu mai sunt decât vreo trei familii de evrei, dar spiritul evreiesc este viu. Ori de câte ori mergi la cimitirul evreiesc din localitate vezi mulți ortodocși sau catolici care se reculeg și aprind lumânări la mormintele foștilor vecini și prieteni evrei. Sinagoga buhușeană din strada Al.I. Cuza, veritabil simbol al iudaismului, este, încă, un centru de interes deosebit pentru evreii din lumea întreagă.

Dinastia rabinilor Fridman

L-am întâlnit în sinagoga buhușeană pe înțeleptul rabin israelian Tobias I., venit la Buhuși nu numai pentru reculegere, ci și pentru a reabilita acea parte din sinagogă care dă semne de mare oboseală. Rabinul Tobias ne-a oferit informații inedite despre istoria evreilor buhușeni: „Astăzi, în Israel, există o dinastie Rujin. Unul dintre descendenții acestei dinastii a fost primul rabin de Buhuși, Isac Fridman. Rabinul Isac Fridman întemeiase, și el, la Buhuși, o adevărată dinastie (copii, nepoți, strănepoți) care a păstrat opera spirituală evreiască din Buhuși. El a întemeiat aici, pe strada Al.I. Cuza, o curte rabinică. În afară de casele construite pe această stradă și de o sinagogă mai veche (care astăzi nu mai există), în urmă cu o sută patruzeci de ani a fost construită aici sinagoga care dăinuie și astăzi. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aici au locuit copiii, nepoții și strănepoții rabinului Isac Fridman. Ultimul rabin de aici, al familiei Fridman, a fost, prin anul 1970, tot un Isac. Acesta s-a mutat în București, unica fiică a acestuia a plecat în Israel, unde a întemeiat o curte rabinică. Aceasta este condusă astăzi de nepotul rabinului Isac, rabinul Iacob Mendel Friedman.”

Aproape la fiecare doi-trei ani, vin la Buhuși, la acest sfânt lăcaș, sinagoga, într-un adevărat pelerinaj, zeci de hasidim (pioși) din lumea întreagă, mulți dintre ei fiind urmași ai dinastiei rabinice buhușene. „Vin să se reculeagă și să se roage în sinagogă și la morminte”, spune rabinul Tobias I. În această toamnă, în octombrie, de sărbătorile evreiești, la Buhuși vor veni din nou pelerinii hasidim. Însoțit de alți confrați, rabinul Tobias din Buei-Brac, Israel, a venit la Buhuși de vreo săptămână și a început lucrările de reabilitare a acelor structuri ale sinagogii care sunt în suferință.

O prietenie care durează

Ochii rabinului Tobias, originar din Piatra Neamț, strălucesc de bucurie atunci când depănăm amintiri despre unii dintre evreii buhușeni pe care i-am cunoscut amândoi: chirurgul Ghelber, o adevărată celebritate buhușeană a anilor ’60, profesorii Engler, Inghel, Balter, Farkas sau Braunstein, inginerii Schulman, Croitoru și mulți alții. Zice din nou rabinul Tobias: „Le spun buhușenilor că fiul răposatului dr. Ghelber, pe care l-au respectat atât de mult, este tot chirurg, dar în Israel. Un chirurg la fel de vestit acolo, precum era tatăl său la Buhuși.” Ce reprezintă, astăzi, orașul Buhuși pentru evrei? „Faptul că aici au păstorit somități rabinice care au atras credincioși evrei și neevrei din toată lumea, orașul Buhuși are o semnificație specială. Evreii care au trăit aici – mulți dintre ei fiind ingineri, doctori, profesori, economiști – au ajutat mult obștea locală, dar au fost ajutați și ei. Au fost priviți cu mare respect și mă bucur să văd că acest respect este viu și astăzi. De aceea și revenim mereu aici, în pofida multor greutăți, ca să menținem viu spiritul curții rabinice, dar și spiritul vechii noastre prietenii cu oamenii locului.”