Miercuri s-a dat votul final la Legea privind aprobarea realizării autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş – Autostrada Unirii. Ministerul Transporturilor este responsabil pentru coordonarea realizării Autostrăzii Unirii şi va demara, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, procedurile necesare pentru acest obiectiv de investiţii.
Proiectul de lege a fost adoptat anterior de Senat, Camera Deputaţilor fiind for legislativ decizional pentru acest act normativ.
Legea a fost adoptată și va intra în vigoare, însă, deloc surprinzător, actul normativ nu are putearea de a obliga efectiv Guvernul să pornească lucrările și să abandoneze alte proiecte cum ar fi cel al Autostrăzii Bacău – Brașov.
Am asistat, din păcate, la încă un moment de iluzionism politic, în care câțiva parlamentari au bătut clopotele ca să-și facă reclamă pe spitarea moldovenilor care vor infrastructură.
De ce spun asta? Din simplul motiv că toată povestea cu Legea Autostrăzii a fost pritocită de PNL, în special de cei din Iași iar parlamentarii liberali au primit ca sarcina să o susțină și să o voteze. Ca să nu pară că se împotrivesc autostrăzii, ceilalți parlamentari au fost nevoiți să voteze în favoarea acestei legi inutile.
De ce inutilă? A explicat deputatul ALDE Ştefan-Alexandru Baișanu în ședința de miercuri: „ALDE a susţinut în Comisia pentru transporturi trecerea acestei iniţiative legislative, dar ar trebui să facem vorbire despre lucruri serioase. Sub nicio formă, nu o lege poate reglementa chestiunea construirii unei autostrăzi, ci trebuie dată o hotărâre de Guvern, care să-şi urmeze paşii, ca atare. Prin urmare, vreau să vă spun că mai există o lege pentru o autostradă specială, la Satu Mare, de vreo 12 ani votată. Legea există, autostrada aşteaptă”.
Nu mai revenim asupra problemelor legate de costuri și de autorizațiile de mediu pe care le are A8 Iași – Tg Mureș; subliniem doar că toată această dezbatere asupra traseului, în special ultimele evenimente care au avut loc la Iași și care au culminat cu strângerea de semnături pentru „Autostrada Unirii” nu sunt decât operațiuni de propagandă politică.
UPDATE
PNL vine să confirme operațiunea de propagandă
La puțin timp după publicarea textului de mai sus, un comunicat de presă al PNL Bacău primit la redacție ne confirmă că am avut dreptate să susținem că toată tevatura cu Legea pentru Autostrada Unirii a fost doar propagandă electorală și că parlamentarii care s-ar fi împotrivit acestei legi, ar fi fost acuzați că nu vor autostrada.
„PSD-iștii băcăuani nu vor autostradă!”, titrează comunicatul semnat de Biroul de presă PNL Bacău si continua: „Legea privind construcția autostrăzii Ungheni-Iași-Târgu Mureș a fost votată astăzi în Parlament, în ciuda faptului că deputații PSD de Bacău au refuzat să dea un vot favorabil. Legea a trecut cu 261 de voturi pentru, două voturi împotrivă și cinci abțineri. Prin votul lor, parlamentarii PSD de Bacău s-au poziționat împotriva acestui proiect, de care Regiunea Nord-Est are nevoie pentru dezvoltarea sa”.
Atât domnul Ionel Palar, liderul PNL, cât și doamna Tudorița Lungu, vicepreședinte, se declară optimiști că autostrada Iași – Tg. Mureș, al cărei traseu ocolește Bacăul, se va face în doi timpi și trei mișcări, în ciuda opiniilor cum că această va avea costuri insuportabile atât pentru buget cât și pentru Uniunea Europeană.
În fapt, ni se întărește ideea că asistăm, de fapt, la o mascaradă menită a pune stavilă oricărui proiect referitor la o autostrada care să lege Moldova de restul țării. Povestea cu autostrada Iași – Tg Mureș datează de prea multă vreme și a fost pretextul perfect pentru a nu se porni discuțiile pentru demararea altor proiecte pe motiv că deja exista unul.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.