Tribunalul și spitalul

De când mă știu, două locuri mi-au creat un sentiment de puternică indispoziție: Tribunalul și Spitalul. Nu am spus instituții deoarece nu despre instituții e vorba. De altfel, la vârsta când s-a conturat această stare nici nu știam ce înseamnă asta.

Erau niște clădiri de care mi-era groază, de care simțeam nevoia să mă îndepărtez cât mai repede… Din acest motiv nici prin cap nu mi-a trecut vreodată că aș putea să muncesc în aceste două zone. Și azi mai cred la fel, că sunt domenii și profesii dificile.

Mă refer, în special, la medicii care lucrează „pe secție”, nu la cei care scriu rețete cu vitamine, și la judecătorii care trebuie să citească cu atenție sute de dosare cu mii de file și să semneze destine, nu la avocați. În tinerețe, spitalul era pentru mine un loc în care mirosea a clor, a borș și a fetid, dar și un loc în care puteai să faci rost de viruși și bacterii, să vezi oameni cu dureri fizice și psihice, iar lângă ei pe alții, sănătoși, plângând. Sigur, condițiile s-au schimbat mult, dar spitalul rămâne un loc al pericolelor și al suferinței.

Tribunalul era clădirea în care întâlnești victime și prădători. Înșelați și înșelători. Hoți, tâlhari, traficanți de case, de sentimente, de oameni… Cum să rămâi senin în preajma lor? Cum să-ți păstrezi echilibrul? Cum să trăiești în armonie cu natura, cu lumea, după principiile feng shui?

Azi nu vreau să vorbesc despre Legile Justiției, nici despre conflictele din jurul lor, mai ales că mulți dintre cei care „editează fraze” și emit judecăți nu știu ce conțin aceste legi și bagă în aceeași oală Codurile Penale, Codurile Civile, legile privind organizarea și funcționarea instituțiilor și structurilor profesionale.

Joi a fost Ziua Europeană a Justiției Civile, iar peste câteva luni va fi Ziua Sănătății. Vreau să le spun celor care se străduiesc să ne apere și să ne vindece că le mulțumesc. Le doresc să aibă putere și să trăiască multe satisfacții în floarea vârstei, dar și după ieșirea la pensie, când își întâlnesc beneficiarii pe stradă. De altfel, cu sau fără mulțumirile celui pe care l-ai ajutat, simplu fapt că ai reușit să schimbi în bine viața unui om e o mare bucurie.