Autor de furt prins de polițiștii din Hemeiuş
La data de 24 octombrie a.c., polițiștii din Hemeiuş au prins un tânăr de 20 de ani, din localitate, bănuit de comiterea infracţiunii de furt calificat.
Din investigaţiile efectuate de poliţişti, s-a stabilit că, în noaptea de 22/23 octombrie a.c., bănuitul ar fi sustras din imobilul unui bărbat de 48 de ani, bunuri în valoare de circa 1000 de lei.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate de poliţişti şi predat păgubitului.
În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Posesor al unui mandat de arestare preventivă, identificat şi reţinut de poliţişti
La data de 24 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Bacău au depistat un bărbat de 68 ani, din localitate, care poseda mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria Bacău.
Bărbatul era cercetat pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faţă de acesta luându-se măsura preventivă a arestului la domiciliu. Întrucât cel în cauză nu a respectat măsura dispusă de instanţă, pe numele său a fost emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Cel în cauză a fost încarcerat la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Bacău.
Depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism cu număr fals
La data de 24 octombrie a.c., în jurul orei 22.00, poliţişti din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa au depistat în trafic un autoturism care avea montată plăcuţă de înmatriculare cu număr ce aparţinea unui alt autovehicul.
Autoturismul în cauză era condus de un bărbat de 49 de ani, din judeţul Galaţi.
În cauză s-a întocmit doar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere a unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare. (C.P.)
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.