27 decembrie 2024

Premierul Viorica Dăncilă la Slănic Moldova: „Concluziile mele sunt pozitive”

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a aterizat, vineri dimineață, la Tg. Ocna, iar de aici s-a îndreptat spre Slănic Moldova, unde a verificat lucrările efectuate după inundațiile din vară. Din delegație au făcut parte Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Șova, ministrul Transporturilor, și Dorel Dume, directorul adjunct al RA Apele Române.

Ei au fost întâmpinați de Valentin Ivancea, subprefectul județului, senatorul Dragoș Benea, liderul PSD Bacău, Theodora Șotcan, deputat, șeful Secției Bacău a RA Drumuri Naționale și primarii orașelor Tg. Ocna și Slănic Moldova.



După ce au prezentat cauzele formării torenților, specialiștii în lucrări hidrotehnice ai RA Apele Române au explicat că se lucrează din aval spre amonte și că se execută praguri și ziduri de beton. Regia va construi 16 praguri, deși în proiectul inițial erau prevăzute trei praguri. Ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat pe 7 septembrie, dar ritmul a fost unul alert.

Gheorghe Baciu, primarul orașului Slănic Moldova, s-a declarat mulțumit de proiectul hidrotehnic în curs de execuție și a informat-o pe Viorica Dăncilă că la Compania Națională de Investiții există un proiect de 5,94 de milioane de lei pentru regularizarea torenților, care sunt principala cauză a calamitării zonelor traversate de râul Slănic. Proiectul mai așteapă doar aprobarea ministerului.

„Trebuie să facem o evaluare și acolo unde avem puncte sensibile să vedem cum reglementăm lucrurile. Trebuie să mergem pe prevenire și mai puțin pe înlăturarea consecințelor dezastrelor”, a explicat premierul Viorica Dăncilă.

Directorul adjunct al RA Apele Române a dat asigurări că la nivelul instituției acestea sunt prioritățile, motiv pentru care în 2018 s-au alocat 245 de milioane de lei pentru investiții, față de 75 de milioane, în anii trecuți.

„Am fost aici atunci când inundațiile au provocat atâtea neajunsuri, atâtea dezastre, am promis că mă întorc și m-am ținut de promisiune. M-am întors nu doar ca să mă întâlnesc cu oamenii, fără să vin cu ceva pozitiv pentru ei, am venit să văd ce s-a făcut și ce se va face pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple”, a spus Viorica Dăncilă. Ea a repetat că trebuie să se acționeze preventiv, nu să se aștepte producerea de noi calamități.

La finalul vizitei, prim-ministrul României a declarat: „Concluziile mele sunt pozitive. Văd că autoritățile locale se implică, Ministerul Apelor și Pădurilor se implică, văd că toată lumea este interesată să rezolve problemele din zonă și plec de aici chiar încărcată pozitiv pentru că am constatat că există toată dorința și puterea de muncă pentru a finaliza aceste lucrări până în luna decembrie.”



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img