La Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău s-au susținut lamijlocul acestei săptămâni două teze de doctorat, în domeniul Ingineria mediului, realizate în cotutelă cu profesori de la Universitatea din Cadiz. Delegația de profesori spanioli a fost formată din prof. Juan Antonio Lopez Ramirez și prof. Jose Luis Cueto Ancela, în calitate de conducători științifici, alături de prof.univ.dr.ing.dr.h.c. Valentin Nedeff.
„Suntem foarte mândri de studenții noștri și de faptul că au ajuns în această etapă și își susțin tezele de doctorat. Au început colaborarea cu noi acum 4 ani, iar rezultatele sunt remarcabile astfel încât Universitatea din Bacău se poate mândrii cu acești studenţi. Acesta este un exemplu concludent despre modul în care funcționează cele două universități”, a declarat prof. Juan Antonio Lopez Ramirez.
„A trecut ceva timp de la primul contact cu studenții Universității din Bacău și aceasta este prima experiență în calitate de coordonatori științifici de doctorat realizată în cotutelă între cele două universități. Acest fapt a fost posibil datorită cadrului european de colaborare în domeniul învățământului superior. Este o experiență fructuoasă și am încercat să armonizăm procedurile birocratice și am dezvoltat relații frumoase de colaborare cu studenții și colegii de la Bacău”, a precizat prof. Jose Luis Cueto Ancela.
Prof.univ.dr.ing.Dr.h.c. Valentin NEDEFF, Președintele Senatului a subliniat că: „Este al doilea eveniment internațional de susținere a unor teze de doctorat în cotutelă, primul având loc acum 2 ani cu Universitatea Politehnică din Torino, Italia, iar astăzi avem două teze de doctorat în cotutelă cu Universitatea din Cadiz, Spania. Pe parcursul acestor ani de colaborare, tezele s-au finalizat și la Cadiz și la Bacău, urmând ca cele două studente-doctorande să obțină diplome atât la Universitatea din Cadiz, cât și la Universitatea din Bacău. Le mulțumesc pe această cale colegilor din Spania pentru colaborarea cu universitatea noastră”.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.