Chiar daca au doar câtiva anisori, zeci de prescolari si elevi se chinuie in fiecare dimineata de iarna sa ajunga la scoala. Pentru a scurta calea, de multe ori o iau pe stradute laturalnice, acolo unde nu s-a ajuns cu deszapezirea. Ei sunt cei care la primele ore ale diminetii fac cararea spre scoala.
In cartierul Izvoare din municipiu, utilajele de deszapezire au ajuns doar pe artera principala. Desi prioritatea este, asa cum au afirmat de multe ori autoritatile locale, degajarea cailor de acces catre institutii si unitati de invatamânt, Scoala cu clasele I-IV "Octavian Voicu" din cartierul Izvoare nu este pe aceasta lista. Copiii care vin dimineata la scoala sau gradinita sunt primii care lasa urme in stratul generos de zapada care s-a asezat peste noapte. Cel mai greu este pentru cei mici, de gradinita sau din clasele I-IV, care sunt imbracati gros si cara in spate ghizodane grele. "E mare zapada. Am mers greu pâna aici, dar sunt obisnuita", ne-a spus Stefania Arsene. Merge la gradinita alaturi de sora ei mai mare, Alexandra, care este la scoala. "Ne trezim la 6 ca sa ajungem la scoala. Este greu dimineata", ne spune aceasta.
Pentru ca sa le fie mai usor, copii merg in grupuri. Se asteapta unii pe altii, iar cei mari au grija de copiii mai mici. "Plecam cu jumatate, trei sferturi de ora mai repede ca sa ajungem la timp. Ne este mai aproape sa mergem pe stradutele mici. Zapada este destul de mare, asteptam sa treaca masinile sa faca urma sa mergem mai bine", ne-a spus Georgiana Stoica
Ii duc in brate
Si parintii se trezesc cu noaptea in cap ca sa ii duca pe cei mici la scoala. Cum zapada este mare, acestia nu se descurca singuri pâna la unitatea de invatamânt. "Este destul de greu ca nu au intrat cu plugul deloc pe nici o strada mai mica. Data trecuta când a nins a fost la fel. Au dat la urma nametii si acum sunt acoperiti de zapada mai recenta" a spus Florin Stolnicu, parinte. Cei care ajung la caldura se considera norocosi, dar stiu ca trebuie sa faca un alt drum la prânz, sa ii ia pe copii inapoi acasa. "Am luat fata in spate. De fiecare data când ninge este asa. Nici un utilaj, nimeni. Lumea nici nu poate iesi. Aici sunt in mare parte batrâni, noi care suntem mai tineri mai dam zapada", a spus un alt parinte ingrijorat, Cristi Lupu.
Pe strada Ciprian Porumbescu trec si elevii care merg la Scoala nr.1. Ei trec pe aceasta straduta in fiecare dimineata pentru ca este un traseu mai scurt, chiar daca nu a fost deszapezita. "E greu de mers, dar pe unde sa o luam? Nu am vazut niciun utilaj sa curete. Si daca ninge incontinuu tot trebuie sa merg la scoala", ne-a spus resemnat Catalin Andrei, care merge in fiecare zi la unitatea de invatamânt de pe strada Bicaz.
Si cadrele didactice intâmpina dificultati, nu doar cei mici. "Parca am strabate drumuri de munte. Este o straduta mica dar daca nu este curatata vedeti ce se intâmpla. Ne chinuim sa ajungem la scoala. Nici masinile care de obicei sunt parcate aici nu le-au mai lasat soferii, probabil de frica ca nu mai ies", a spus Cristina Cioinea, cadru didactic la unitatea de invatamânt din Izvoare.
Pâna când autoritatile isi vor aminti de ei, prescolarii si elevii din cartierul Izvoare stiu ca au o datorie: sa ajunga la scoala in fiecare dimineata, chiar daca municipalitatea a uitat de sarcina ei: sa le faca drumul mai usor.
"Orasul este, cred eu, functional, chiar daca au cazut cantitati mari de zapada. Am avut ca prioritati arterele principale, sunt si cartiere blocate unde nu putem interveni. Am prioritizat actiunile pentru a fluidiza traficul si accesul la scoli, institutii", a declarat viceprimarul Dragos Luchian.
Andreea Gavrila
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.