15 noiembrie 2024

Gura Văii: Dispensar modern, medic lipsă!

Un an a trecut de când niște voluntari olandezi au renovat o clădire din Dumbrava și au transformat-o într-un dispensar modern. Din păcate, acesta a rămas așa cum era în august 2017, la inaugurare, în ciuda eforturilor primăriei și ale olandezilor: doar o clădire.

„Aveam proiect, dar nu aveam bani. Am alocat și noi, din bugetul local, 40.000 de lei cu care au fost realizate fosa septică, alimentarea cu apă și canalizarea, apoi fundația din Olanda a renovat întreaga clădire și a dotat-o”, explică Valerică Mihalcea, primarul comunei Gura Văii. Voluntarii au venit cu un TIR încărcat de materiale. „Au adus tot ce trebuia, calorifere, chiuvete de inox, centrală, mobilier… Erau foarte inimoși și disciplinați. Dormeau în școală, iar la ora 7 erau la treabă”, povestește primarul. Dispensarul e funcțional, dar… nu funcționează din cauză că nu există un al doilea medic. „Dr. Cristina Jipa a plecat în Suedia și am rămas cu un medic, cel din Gura Văii. Este inuman! Avem oameni bătrâni, bolnavi, persoane cu dizabilități care fac naveta la un medic de familie din Onești. Parcurg 18 km pentru o rețetă sau o trimitere”, explică Valerică Mihalcea.



Bolnavii din patru sate merg în Onești

Romii care au fost strămutați la Rotunda după inundații și au plecat la Rădeana, comuna Ștefan cel Mare, vin la dispensarul din Gura Văii, deoarece au rămas pe lista medicului de aici. Locuitorii a patru sate din comuna Gura Văii – Dumbrava, Păltinata, Capăta și Temelia – se duc la Onești, explică edilul, nemulțumit.


„Totdeauna mi-am făcut datoria față de cetățean. Cetățeanul vine la primar cu o problemă și vrea un răspuns. Datoria mea era să bat la toate ușile și asta am făcut”, susține Valerică Mihalcea, primarul comunei.

Mai exact, a trimis notificări Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bacău, Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) și Ministerului Sănătății. Instituțiile locale l-au informat că nu sunt medici. Ce a răspuns Ministerul Sănătății? În adresa nr. 25003, semnată de dr. Costin Iliuță, director general în cadrul Ministerului Sănătății, se precizează că necesarul de medici de familie cu liste proprii din mediul rural și numărul minim de asigurați pentru care se încheie contractul „se stabilesc pe unități administrativ-teritoriale de către o comisie formată din reprezentanți ai caselor de asigurări de sănătate, ai direcțiilor de sănătate publică și ai colegiilor teritoriale ale medicilor care funcționează la nivelul caselor județene de asigurări de sănătate.” La lucrările comisiei pot participa cu rol consultativ și reprezentanți ai administrației publice locale, asociației profesionale și patronatului medicilor de familie. În final, i se recomandă, cu amabilitate, să se adreseze CJAS Bacău și DSP Bacău.

Ce spune CJAS Bacău?

„Într-adevăr, printre atribuțiile comisiei mixte organizată la nivelul unui județ, este și stabilirea necesarului de medici pe fiecare specialitate, în acest caz necesarul de medici de familie pentru fiecare localitate urbană și/sau rurală din județul Bacău. Din păcate, la nivelul județului Bacău se înregistrează acum un deficit de 41 medici de familie. Punctual, pentru comuna Gura Văii este nominalizat un post vacant pentru respectivul dispensar medical”, ne-a declarat Dan Stoica, directorul executiv al CJAS Bacău.

Acesta ne-a mai explicat că dispensarul din satul Temelia-Dumbrava, comuna Gura Văii, a fost deservit în ultimii 15 ani de 3 medici de familie; primii doi au fost titulari ai unor cabinete din Onești, cu punct de lucru în satul Dumbrava, iar dr.Cristina Jipa a fost titular în cabinetul respectiv. „Din păcate, primul medic a decedat, al doilea a plecat în Franța și al treilea a plecat în Suedia”, a mai precizat directorul Stoica.

Statisticile vorbesc de la sine

În prezent, la dispensarul din Gura Văii funcționează cabinetul dr. Luminița Matache, care are contract încheiat cu Casa de Sănătate. Conform evidențelor de la această instituție, cu domiciliul în comuna Gura Văii sunt înregistrați în Sistemul Informatic Unic Integrat al Asigurărilor de Sănătate (SIUI) un număr de 4.902 de cetățeni, din care 3.222 asigurați și 1.680 neasigurați. Dr. Luminița Matache are înscriși doar 2.383 de asigurați și 659 neasigurați. Restul locuitorilor comunei sunt înscriși, în principal, la diferiți medici din municipiul Onești.


„Comisia mixtă a stabilit un spor de condiții deosebite de lucru de 37%, o condiție în plus în stimularea medicilor de familie pentru a alege să lucreze în Gura Văii. În general, rugămintea noastră pentru autoritățile locale, în special pentru localitățile rurale îndepărtate de orașe, este de a colabora și de a sprijini pe toate planurile cabinetul medicului de familie din comuna respectivă. Reamintim, totodată, că în ultimii doi ani nu am înregistrat la Casa de Asigurări de Sănătate Bacău nicio solicitare de la un medic de familie pentru a deschide un cabinet nou în zona rurală din județ.”
Dan Stoica, director executiv CJAS Bacău

Silvia Pătrășcanu
Roxana Neagu




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img

Alte titluri

- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014