Buhuseanca Oana Barcan a fost ziarista la Desteptarea, o experienta care a marcat-o „profund, pozitiv”. A predat apoi limba si literatura româna la Colegiul National „Gh. Vranceanu”. „Rapita” de Capitala, prin casatorie, Oana Siclovan preda acum elevilor din Bucuresti. „Experienta acumulata la sectia Social a cotidianului Desteptarea mi-a alimentat o serie de întrebari legate de emigrarea românilor la începutul secolului XXI-lea. Acest fenomen social a fost obiectul studiului meu în cadrul ultimelor doua burse”, spune Oana. Accesând proiecte ale Agentiei Nationale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale, a devenit un veritabil globe-trotter. Proiecte diferite i-au condus pasii în Anglia (Bristol) Slovacia (Bratislava), Olanda (Amsterdam), Franta (Paris), dar si în alte zari. Dintre tintele acestor proiecte amintim: specificul educatiei copiilor proveniti din grupuri sociale dezavantajate; ajutorul acordat pentru adaptarea socio-culturala a strainilor; utilizarea mijloacelor audio si video, a internetului, în predarea limbilor straine si în transmiterea informatiilor catre elevi, parinti, alti profesori. Proiectele, derulate împreuna cu educatori din tarile gazda, dar si cu profesori spanioli, turci, belgieni, irlandezi, portughezi, letonieni, bulgari sau greci, au ajutat-o sa devina nu doar un cadru didactic mai bun, ci si un om care întelege altfel ceea ce se întâmpla în Lume. Discursul profesorului-jurnalist Oana siclovan este emotionant: „Nu cred ca exista vreun cititor care sa nu aiba o ruda, un vecin, o cunostinta plecata în strainatate, dupa Revolutie. Majoritatea se afla în Italia, dar sunt destui si-n Spania, Marea Britanie, Franta, Canada. Pentru un tel pecuniar sau nu, aceste persoane traiesc un soc socio-cultural, care, pâna la o oarecare adaptare, adesea, duce la depresie. Exista o prima faza a acestui fenomen: asa-zisa luna de miere, când, precum un turist, descoperi noul, esti fascinat de ce vezi. În curând, apare faza a doua, a crizei si ostilitatii. Iti cauti de lucru, îi cauti copilului o scoala sau o gradinita potrivita, un doctor pentru o afectiune de curând descoperita. Gasesti numai usi deschise? Stim bine ca nu. Simti cum se ridica o sprânceana de fiecare data când nu te exprimi corect sau cu accentul aferent limbii natiunii unde te afli. Devii frustrat când nu te faci înteles. Frustrari apar si atunci când accepti un loc de munca pentru care esti supracalificat… Ajungi si la faza a treia, tranzitia. În aceasta etapa, persoana ia o atitudine superioara fata de poporul gazda. În loc sa-l mai critice, exista tendinta de a face glume pe seama lui, sa priveasca putin mai detasat la greutatile ivite. Ultima etapa este ajustarea la obiceiurile tarii unde te-ai stabilit (pentru o vreme sau permanent). Comportamentul nu mai e napadit de anxietate, desi sentimentele de retinere mai apar în anumite contexte. Despre toate aceste faze am învatat, altii le-au experimentat. Dumnezeu stie câte familii sunt destramate, câte sinucideri în rândul copiilor ai caror parinti au plecat la munca în strainatate, câte depresii în rândul celor plecati pentru un alt trai si, deopotriva, pentru cei ramasi acasa!…”
Ion Fercu
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.