Revin la Tescani. A început sezonul rezidenţelor artistice, muzicale, al atelierelor practice. Revăd Conacul Rosetteştilor, în strălucirea unui soare orbitor de august. Parcul este plin de artişti, îi descoperi singuri sau în grup. Concentraţi pe o palmă din peisajul mirific şi parcă altul de la an la an. Fiecare zi este riguros planificată, pentru a deschide conacul, parcul, pădurea la cât mai mulţi artişti, fie ei plastici, muzicieni sau studenţi veniţi pentru pregătirea unor lucrări importante.
Ovidiu Ungureanu, artist vizual, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Bacău, a reuşit performanţa, în parteneriat cu Muzeul Naţional „George Enescu” Bucureşti, Secţia „Dumitru şi Alice Rosetti-Tescanu-George Enescu”, în colaborare cu Filialele UAP Bacău şi Neamţ, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, să organizeze, în perioada 5-15 august, prima ediţie a unei rezidenţe internaţionale de artă plastică.
Au venit la Tescani, unii pentru prima dată, alţii cu state vechi la „Curtea lui George Enescu”, cum s-a exprimat un artist din Spania, maestrul Ilie Boca, iniţiatorul Taberei de la Tescani, acum 40 de ani, Cristina Ciobanu, Vasile Crăiţă-Mândră, Dionis Puşcuţă, Dumitru Macovei, Mariana Popa şi Ovidiu Ungureanu (toți din Bacău), Valeriu Şuşnea (Buzău), Dragoş Pătraşcu, Bogdan Teodorescu, Mihai Vereştiuc (Iaşi), Pablo Rodriguez Guy (Spania) şi Ammar Alnahhas (Siria).
Voi da cuvântul artiştilor, ei sunt cei mai buni purtători de cuvânt ai artei, ai prieteniei, dar şi ai aceste rezidenţe internaţionale.
„Sunt foarte încântat de ce se întâmplă aici, suntem trataţi, cum se spune în Spania, ca nişte capete regale, aici nu ducem lipsă de nimic, astfel că spiritul zboară liber, iar arta este la ea acasă, pictăm, cântăm, ascultăm muzică, putem şi dansa. Este foarte frumos la Tescani. Mă bucur că am cunoscut artişti din Bacău, din România, îi apreciez, le apreciez arta. Sunt încântat de relaţiile umane care s-au stabilit între noi, de latura creativă, sunt impresionat de modul unic în care fiecare se documentează şi îşi crează opera. Peisajele sunt unice şi extraordinare, o bogăţie pentru artist.
Ştiam foarte puţine lucruri despre Tescani, însă am aflat de la colegii români istoria acestui loc. Ştiam însă câteva repere din viaţa lui George Enescu, că a locuit o perioadă aici împreună cu prinţesa Maruca, un muzician extraordinar, care a susţinut concerte în toată lumea, mai ales la Paris. Am rămas impresionat când am aflat că, în timpul războiului, a susţinut recitaluri în spitale pentru răniţii din război. Rari asemenea oameni.
Îmi place mai mult să pictez idei, cu sufletul, îmi place să interacţionez, să trăiesc sentimentul culorii, al materialului pe care îl folosesc. Aici am folosit inclusiv frunzele copacilor drept culoare. Combin materialele, culorile, astfel încât, pe pânză să apară trăirile mele. Mulţumesc Tescani! Mulţumesc Ovidiu!”Pablo Rodriguez Guy, artist plastic Spania
Ammar Alnahhas ştie româneşte, este venit de 12 ani din Siria, s-a stabilit aici şi se pregăteşte pentru a primi cetăţenia română. A participat la mai multe rezidenţe în România, a cochetat cu sculptura, însă a fost cucerit de pictura. A participat la mai multe expoziţii personale şi de grup. A venit la Tescani, deoarece a auzit de acest loc şi cunoaşte mai mulţi artişti băcăuani.
„Eu nu vorbeşte bine româneşte, dar mă descurc. Este, cum să spun, este frumos la Tescani, m-am îndrăgostit de aceste locuri, de Aleea cu plopi, de conac, de bisericuţa din parc. Am fost la sat, am vorbit cu oamenii. Sunt prieteni şi amabili. Vin prima dată la Tescani, vin prima dată în casa lui Mihai Enescu, pardon!, Mihai era Eminescu, în casa lui George Enescu: locuri, culori, peisaje, mi-am făcut prieteni, căutăm împreună locuri de pictat. Am terminat sculptura în Damascos. Arta, cultura, unesc cele două ţări, Siria şi România. Noi avem mare grijă de cultura. Una, o rezidenţă este foarte importantă pentru un artist. Este evident că o asemenea tabără este bucurie, cu toate că fiecare artist are «bucătăria» lui, însă un loc nou, un peisaj nou, inedit, îşi pun amprenta asupra creaţiei lui, este o nouă experienţă pentru un artist venit din alta cultura. Tot noi învaţam, mereu învaţam. Alta este că îmi creez un portofoliu de schiţe, pe care le voi lucra în atelier şi le voi expune cu altă ocazie. Tescaniul m-a cucerit şi voi mai veni.”
Ammar Alnahhas, pictor, Siria
„De anul trecut am plănuit cu maestrul Ilie Boca să organizăm o rezidenţă internaţională, cum era pe vremuri. A fost posibil în 2018, graţie parteneriatului pe care l-am semnat cu Muzeul «George Enescu» din Bucureşti, astfel că am ales această perioadă, 5-15 august, şi am invitat la «Curtea lui George Enescu», cum spune un artist, pictori din Siria, Spania, Bacău, Iaşi şi Buzău, care provin din paradigme diferite şi cu modalităţi diverse de abordare şi interpretare a actului creativ. Cu peste patru decenii de tradiţie în găzduirea rezidenţelor artistice, Tescaniul a devenit un centru de referinţă în cultura şi creaţia autohtonă şi internaţională. Am plecat cu emoţii, fiind prima mea rezidenţă organizată integral. Mulţumesc tuturor celor care au sprijinit organizarea acestui eveniment cultural.”
Ovidiu Ungureanu, artist vizual, organizatorul rezidenţei artistice
„Este un eveniment important aici, la Tescani, care întrece alte multe tabere de creaţie, este un loc, în primul rând, al artelor plastice, cu tradiţie, cu mari artişti care au creat la Tescani. Spre deosebire de altele, acum, acest simpozion al artelor are particpare internaţională. Este o atmosferă de lucru, de creaţie, de socializare. Este o tabără plină, cu fiecare an vin tot mai mulţi artişti la Tescani, se organizează multe rezidenţe. Şi de data aceasta, Ovidiu Ungureanu a reuşit să facă un lucru bun, frumos, invitând artişti de diferite expresii, pictori, sculptori, graficieni, artişti fotografi şi vizuali.”
Dionis Puşcuţă, artist plastic, Bacău
„Am mai fost la Tescani acum 33 de ani, eram proaspăt absolvent al Institutului Artă «Nicolae Grigorescu» şi am participat la decorarea Capelei Rosetti-Tescanu, un proiect de diplomă. Acum, o întâlnire sau o reîntâlnire benefică, mi-am amintit de anii tinereţii, de cele trei luni pe care le-am petrecut aici, în 1985. Există la Tescani un hub cultural extraordinar, eu aş spune mai mult, aş spune că Tescaniul a devenit Barbizonul României, fără teama de a greşi, pentru că, în perioada aceea au fost aici monştri sacri ai artei plastice româneşti, care au făcut, fără doar şi poate, istoria modernă a artei contemporane. Acest lucru, iată, se continuă, se continuă fericit, sunt acum, la Tescani, artişti de expresie plastică diferiţi, în contextul în care din anii 60-70 nimeni nu mai scrie despre istoria artei plastice româneşti. Mulţi, foarte mulţi au trecut la cele veşnice, numai într-un an au murit 62 de artişti, membri ai UAP şi opera lor s-a pierdut, întrucât unele muzee refuză lucrările donate de familiile lor. Rolul acestei frumoase întâmplări artistice este acela de a continua ceea ce au făcut înaintaşii noştri, pentru că arta plastică românească are, a avut şi va avea un cuvânt de spus, iar noi va trebui să deschidem lada de zestre în faţa Europei şi cu siguranţă, arta va ieşi prima din lada aceea de zestre, pentru că mă uit la Voroneţ, la Suceviţa, Moldoviţa, Humor, în egală măsură mă uit la arta contemporană, la Brâncuşi şi alţii. Am citit undeva că Enescu aducea aici oameni deosebiţi şi făcea seri de concert, lucruri extraordinare, astfel Tescaniul a devenit un focar de iradiere culturală. Slavă celor care încearcă să continue, să ţină aprinsă flacăra a unui loc care înseamnă ceva pe harta artelor vizuale.”
Valeriu Şuşnea, pictor, preşedinte al UAP Buzău
O parte din lucrări vor rămâne în arhiva organizatorului, urmând ca, peste un timp, să fie organizată o retrospectivă, la care vor fi prezenţi toţi artiştii. De asemenea, Ovidiu Ungureanu va edita şi tipări un album cu lucrările artiştilor şi va realiza un scurt film documentar.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.