Scoala Populara de Arta se afla in subordinea Consiliului Judetean (CJ) Bacau, dar nu este finantata in totalitate de acesta. Banii necesari acoperirii cheltuililor cu utilitatile si materialele sunt asigurati din venituri proprii, donatii si sponsorizari, proiecte si programe cu finantare europeana sau guvernamentala, subventii ale CJ. Pot fi utilizate si alte surse extrabugetare, daca apare o oportunitate. Salariile profesorilor si ale altor angajati sunt asigurate exclusiv din venituri proprii. Singurele venituri sunt, de fapt, taxele de scolarizare, a caror valoare e calculata pornind de la cheltuieli. In toamna 2011, Scoala Populara de Arta va avea cursuri la 14 discipline: pictura, arta spontana-caricatura, grafica, iconografie, design, sculptura in lemn, arta fotografica, canto popular, canto muzica usoara, orga, actorie, pian, chitara, instrumente populare. Managerul Olguta Patu a propus ca taxa de inscriere si cea de examinare sa ramana la 50 de lei, iar consilierii judeteni au aprobat. Taxa de frecventa a fost majorata, insa, si pentru cursurile cu predare colectiva, si la cele individuale. Pentru toate disciplinele, taxa anuala va fi de 750 de lei. Fac exceptie actoria, designul, sculptura decorativa in lemn si arta fotografica, pentru care taxa anuala va fi de 650 de lei. (S. Patrascanu)