21 decembrie 2024

Scoli conectate prin platforma E-learning


Bacaul este al doilea judet din tara pentru care s-a semnat un contract in valoare de 1 milion de euro prin care Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Bacau si alte zece scoli si licee din judet vor fi conectate printr-o platforma de E-learning. Ministrul Comunicatiilor Valerian Vreme a semnat contractul ieri la sediul ISJ Bacau.

ISJ Bacau a obtinut al doilea punctaj la nivelul tarii pentru proiectul "Portal educational – Educatie Flexibila si deschisa. Implementarea unei platforme complexe de Elearning la Inspectoratul Scolar al Judetului Bacau si in zece institutii de invatamant din judetul Bacau". Contractul, in valoare totala de 1,5 milioane de euro va fi finantat cu 1 milion de euro de Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale. Ministrul Comunicatiilor, Valerian Vreme, a fost prezent ieri in Bacau la semnarea contractului. "Ma bucur din doua motive: ca semnez acest contract, al doilea din tara, acasa, in Bacau, si ma bucur apoi ca semnam pentru educatie. Dam astfel startul unui proces prin care speram sa-i apropiem pe cetateni de mediul virtual", a explicat ministrul Vreme. "Aceasta platforma de tip E-learning este o continuare a proiectului inceput in 2001 de Ministerul Educatiei de infiintare a laboratoarelor AEL si va permite comunicarea rapida intre mai multe institutii de invatamant si Inspectoratul Scolar pe diverse probleme. Este un sistem flexibil, integrat, prin care speram sa avem o viziune complexa asupra invatamantului bacauan", a declarat prof. Florin Lazar, inspector scolar general.

Baza de date cu absente si E-cataloage



Gratie acestui proiect, in urmatoarele 12 luni, in cele zece unitati de invatamant (CN "Gheorghe Vranceanu", CN "Ferdinand I", CN "Vasile Alecsandri", CT "Anghel Saligny", CN "George Apostu", Scoala "Al.I.Cuza", "Spiru Haret", "Constantin Platon", "Miron Costin" si "Mihai Dragan") si la ISJ Bacau va fi implementat un sistem informatic comun care va permite schimbul de informatii din cadrul unitatilor. Totodata, se va crea un forum educational, vor exista cursuri comune, o baza de date cu absentele elevilor si chiar cataloage online. Se urmareste astfel si ca parintii sa fie la zi cu privire la situatia scolara a copiilor lor. "Peste 9.000 de elevi si 200 de cadre didactice vor putea accesa aceasta platforma moderna", a mai spus Lazar. Unitatile de invatamant au fost alese in functie de activitate si rezultatele bune obtinute de elevi la examenele nationale sau concursurile scolare. Platforma va functiona si dupa cele 12 luni finantate, urmand ca pe termen lung sa fie implementata chiar si in scolile de mediul rural.
Andreea Gavrila



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img