26 noiembrie 2024

«Podu’ cu Lanțuri», primul an

Atunci când sărbătorești ceva, dar mai ales la aniversare, bucuria este foarte puternică. Emoțiile te copleșesc și îți vin în minte toate lucrurile frumoase care s-au întâmplat de la început până la momentul prezent. Același lucru se întâmplă în momentul când ai construit ceva și vezi cum gândurile și visurile tale s-au îndeplinit și cresc, vorba aceea românească, „văzând cu ochii”.

Bucuria împlinirii s-a simțit din plin sâmbătă, 4 august, la aniversarea primului an al Complexului Medieval „Podu’ cu Lanțuri”, o locație, așa cum aveam să aflu, face cinste orașului nostru. În urmă cu un an, când „Podu’ cu Lanțuri” și-a deschis larg porțile, chiar de Ziua Internațională a Berii (care se sărbătorește în fiecare primă zi de vineri din luna august-n.r.), complexul dispunea de un hotel, un restaurant, o terasă și o fabrică de bere. La două săptămâni de la inaugurare s-a deschis în cadrul complexului vila Antanta, iar în aprilie a.c. altă clădire impresionantă s-a alăturat celor existente.



Este vorba despre vila Alsace cu 12 camere tematice care sunt o adevărată poveste în culori cu inspirații de pe toate meridianele lumii. Pentru că celor de la „Podu’ cu Lanțuri” le plac provocările, tot timpul și-au întâmpinat clienții cu noutăți. Între acestea putem enumera terasa „Pe Ape”, sau terasa „Burghezilor”, și am primit asigurări că surprizele vor continua.
„Putem spune că am făcut un colț de rai, verde, în Bacău. Acest lucru ne este confirmat de majoritatea clienților noștri care apreciază tot ce am construit aici. Aceștia spun că nu le vine să creadă că sunt în România, în Bacău, comparând complexul nostru cu alte locuri din străinătate”, a declarat Roxana Neculcea, hotel manager la „Podu’ cu Lanțuri”.

Cât despre numărul clienților complexului, putem spune că este în creștere, aceștia provenind din Bacău și din localitățile învecinate, din alte județe, locația fiind foarte apreciată de băcăuanii care sunt stabiliți în străinătate și se întorc acasă în vacanță. Gradul de ocupare din punct de vedere hotelier este de 80-90%, iar pentru evenimentele corporate este de 100%, cei din urmă devenind clienți fideli.

Un alt punct forte la „Podu’ cu Lanțuri” este berea, care este produsă în fabrica proprie, la vedere, fiind tot timpul proaspătă. Berea se produce, în această perioadă, în patru sortimente, regăsind aici berea blondă, nepasteurizată, filtrată și nefiltrată. Și ca orice restaurant care se respectă, „Podu’ cu Lanțuri” are o bucătărie excelentă bazată pe meniuri tradiționale. Puteți alege din foarte multe platouri medievale bazate pe foarte multă carne provenită dintr-o secție proprie, o carne foarte gustoasă și produsă în cele mai bune condiții. Pe lângă acestea pot fi servite și preparate din bucătăria italiană, cum ar fi pastele, dar și păstrăv din crescătoria proprie. Pentru a risipi orice dubiu, în concepția românului fiind că acolo unde e frumos e și scump, trebuie subliniat că prețurile sunt mai mult decât decente. Nu vom distribui meniul de la „Podu’ cu Lanțuri” aici, pentru că nu e cel mai potrivit. Dar cu siguranță vă veți convinge dacă mergeți acolo, asta dacă nu ați fost deja.

Povestea medievală de la „Podu cu Lanțuri” ar putea continua, dar asta ar însemna să nu vă mai lăsăm să descoperiți nimic. De aceea o să încheiem cu faptul că, la exact un an de la inaugurare, echipa managerială, împreună cu angajații, toți prietenii și clienții au marcat acest eveniment cu meniuri speciale și băuturi pe măsură. Vremea excelentă a fost de partea celor care au sărbătorit la „Podu’ cu Lanțuri”, momentele frumoase continuând după lăsarea nopții cu o petrecere dansantă în pub-ul complexului.

„Sunt foarte mulțumit. Atât timp cât există clienți și sunt mulțumiți iar vânzările merg… Locația este apreciată de clienții din Bacău, din localitățile învecinate și din ce în ce mai mult de cei care vin din străinătate. Acest lucru nu face decât să ne bucure.”
Ion Neculcea, proprietarul Complexului „Podu’ cu Lanțuri”

Complexul medieval „Podu’ cu Lanțuri” face parte din compania care deține celebrul labirint de tuya de la Filipești, care de curând a fost extins, ajungând la o suprafață de peste 3 hectare, devenind astfel cel mai mare din lume. Tot la Filipești, de curând, cei de la „Podu’ cu Lanțuri” au deschis o sală de evenimente de 600 de locuri, urmând ca celor două obiective (labirintul de thuja și sala de evenimente) să se alăture în viitor un Aqua Park ce se dorește a fi cel mai mare din România. Despre acest Aqua Park nu avem mai multe detalii, echipa managerială susținând că proiectul este gata, arată foarte bine și cât de curând ne vor oferi noutăți.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014