Luni, 6 august, la Consiliul Local Onești are loc o ședință extraordinară, „de vară”!
Această ședință, programată la ora 14.00 va fi … scurtă și la obiect! Pe ordinea de zi a acestei ședințe sunt două proiecte de hotărâre, ce privesc unele probleme vizibile în municipiul Onești și nu numai . Astfel, consilierii locali vor supune aprobării documentația tehnică și indicatorii tehnico – economici în faza DALI (Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție) pentru Lucrări de modernizare și dotare a Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti’ Onești.
Aprobarea cheltuielilor legate de Proiectul „Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) – Îmbunătățirea accesului populației din județele Bacău, Vaslui și Neamț la serviciile medicale de urgență’ completează ordinea de zi a acestei ședințe. Inițiatorul acestor proiecte de hotărâre este primarul municipiului Onești, Nicolae Gnatiuc .
Referitor la prioritatea primului proiect de pe ordinea de zi a acestei ședințe extraordinare este de menționat faptul că deși nu are încă 20 de ani de la inaugurare, la aspectul exterior al Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti’ (in foto), se observă că au căzut de pe fațada clădirii mai multe plăci de faianță, altele putând fiind gata de a se desprinde.