Polițiștii de proximitate din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bacău au avut activitate intensă în primul semestru al acestui an. Cunoscuți în sectoarele pe care le au în supraveghere, ei au fost chemați să aplaneze 51 de stări conflictuale și au desfăşurat 944 de activităţi în comunitate, respectiv în școli, cu asociaţiile de proprietari sau cu administrația publică.
O mare atenție a fost acordată și prevenirii victimizării bătrânilor, ei fiind ușor de înșelat de escrocii care folosesc Metoda „Accidentul”.
În municipiul Bacău sunt 25 de polițiști de proximitate, dintre care 14 la Secția 2 și 11 la Secția 1, dar au colegi și în celelalte municipii și orașe din județ. Aceștia sunt prezentați pe site-ul IPJ și fiecare răspunde de o anumită zonă din oraș.
Pe lângă sesizările legate de neînțelegerile dintre vecini, ei desfășoară și activități de cercetare penală pentru infracțiuni care necesită plângere prealabilă, cum ar fi cele de lovire, amenințare sau abandon de familie, dar sunt angrenați și în acțiuni de ordine publică, evidența persoanei sau comerț ilicit.
„În perioada analizată, polițiștii de proximitate au soluţionat peste 1.000 de dosare penale, 1.729 de petiţii şi sesizări și au constatat 10 infracţiuni în flagrant”, spune agent șef adjunct Cătălina Crețu, purtător de cuvânt la IPJ Bacău.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.