Șomajul este inevitabil în orice economie. Atunci când rata șomajului o ia razna, este clar că managementul macroeconomic este în suferință. A luat-o razna rata șomajului la noi? Mark Twain spunea că există trei tipuri de minciuni: minciuni, minciuni sfruntate și statistici. Așa că habar n-am cât de cronice sunt zvârcolirile neocupării reale ale forței de muncă, întrucât nu cred în obiectivitatea statisticilor noastre. Guvernanții români au apelat la politicile anti-șomaj clasice: pasive și active.
Prioritare pentru ei, politicile pasive au vizat acordarea indemnizației de șomaj, reducerea numărului populației active prin pre-pensionari, creșterea perioadei de formare a tinerilor etc. Politicile active, timide, au fost concretizate în influențarea nivelului ocupării prin subvenții acordate firmelor, pentru reducerea costurilor salariale, crearea de locuri de muncă și asigurarea stagiilor de reconversie/formare profesională.
Cu OUG 60/2018, guvernanții încearcă resuscitarea politicilor active anti-șomaj. Intenția este lăudabilă. Angajatorii, dar și șomerii beneficiază de facilități financiare atractive pentru a încuraja ocuparea posturilor vacante. Locuri de muncă vacante există, dar primele reacții după intrarea în vigoare a amintitului document guvernamental nu sunt cele așteptate. Chiar și în aceste condiții de încurajare pecuniară, lipsește motivația muncii. Îmi amintesc de cele spuse într-un interviu de Alfred Hitchcock, regizorul maestru al suspansului în cinematografie: ,,Când un actor vine la mine să discute despre personajul său, îi spun: «E în scenariu». Dacă el mă întreabă care este motivaţia, îi răspund: «Salariul tău»”.
Reprezintă salariul, chiar și în condițiile aplicării OUG 60/2018 o suficientă sursă de motivație? Tinerii mai ales, informați fiind, au speranțe de evadare într-un altfel de mediu economic, într-o lume în care motivația nu este cultivată prin inițiative legislative conjuncturale, iar morala managementului macro și microeconomic nu este stimulată prioritar de zăngănitul cotidian al cătușelor, ci de o tradiție care locuiește în genele naționale.
