În primăvara acestui an, la 25 martie, un eveniment nefericit a adus o familie din comuna Dofteana în pragul deznădejdii. Atunci, în satul Ștefan Vodă, a luat foc casa în care locuia o familie numeroasă (Stângaciu), cu doi adulți și cinci copii – cel mai mic fiind în vârstă de doar 4 ani!
O casă cu mai multe camere a fost cuprinsă de flăcări și totul s-a făcut scrum dar acest incendiu, care i-a lăsat pe toți fără a mai avea unde locui, nu a trecut neobservat de către comunitate.
Un strigăt de ajutor a ajuns la Asociația Împreună pentru viitor Bacău, al cărei președintă este Cristina Gușu, din Dofteana. De cum au venit la fața locului, la doar câteva zile de la producerea incendiului, membrii acestei asociații au luat hotărârea de a ridica pentru familia năpăstuită o locuință nouă.
Vicepreședintele Asociației „Împreună pentru viitor Bacău”, Florentin Iftime ne –a declarat:”Primul sprijin a venit din partea primarului comunei Dofteana, Ioan Bujor, care a direcționat persoane ce beneficiază de Legea ajutorului social pentru a îndepărta toate urmele incendiului.
El ne-a dat și sortul necesar pentru turnarea fundației și a plăcii de beton a noii locuințe. Fundația acesteia a fost turnată voluntar de o echipă îndrumată de Florin Constantin Zapor, din comuna Dofteana iar la zidit ne-a ajutat Ghiță Asăuanu în timp ce la acoperiș a lucrat Dănuț Uglea. Pentru procurarea întregului material lemnos ne-au venit în sprijin pădurarii Nicolae Andriescu, Cornel Tuștiu și Mihai Grigore iar cel mai mare ajutor l-am primit din partea familiei Ion Vasilică. S-a lucrat cu un mare entuziasm la pregătirea structurii și la asigurarea stâlpilor de rezistență ai casei dar și la acoperiș”.
Dincolo de această situație, ce a creat o mare emulație în comunitatea locală, sunt de evidențiat mai multe lucruri care pot aduce o reverberație în sufletele celor ce pot să ajute familia în necaz. Deși au vârste de 13, 16 și de 21 ani, având și o surioară și un frățior, cei trei băieți ai familiei Stângaciu au făcut multă treabă la zidirea noii case împreună cu tatăl lor.
La Dofteana Depozitul de Materiale de Construcții a acordat reduceri la prețul acestor materiale iar Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” a venit în sprijinul familiei Stângaciu cu un sprijin financiar, fiind și locuitori care au donat bani, ei dorind ca să rămână anonimi. În timp ce două firme din municipiul Onești au asigurat tâmplăria noii construcții din termopane, o persoană care lucrează în Italia și al cărui nume vrea să rămână în anonimat (nefiind din comuna Dofteana), a donat Asociației „Împreună pentru viitor Bacău” suma de 2000 de euro, pentru ca această construcție să se apropie de finalizare. „Trecând peste mări și țări”, este de apreciat faptul că s-au implicat și membri ai comunității de români din Bristol, care au contribuit cu o sumă de bani din care a fost achiziționată cărămida noii case a familiei Stângaciu.
Faptul că a fost adusă alături, cu sprijinul Primăriei comunei Dofteana, încă un ONG – Fundația SERA România, care de nenumărate ori a acordat ajutor în special copiilor aflați în situații vulnerabile – este o veste bună, îmbucurătoare, ce poate face ca în luna august a acestui an să fie inaugurată noua locuință. Cu ajutorul Fundației SERA România a fost cumpărată țigla metalică, structura, rigipsul , vata minerală și un număr de patru uși interioare precum și parchetul, gresia, faianța și adezivul necesar.
După cum a declarat Florentin Iftime, „la casa noastră, ce a prins conturul unde să poată reveni o familie cu cinci copii și doi adulți, după ce totul le-a fost mistuit de flăcări, mai sunt lucruri importante de făcut. Ne trebuie teracotă pentru sobe ori o centrală termică, 100 metri pătrați de polistiren exterior, tencuială decorativă pentru aceeași suprafață, mobilier, tot ceea ce este necesar pentru realizarea instalației electrice”.
Menționăm că cei care doresc să ajute familia Stângaciu din satul Ștefan Vodă (comuna Dofteana) pentru a avea o locuință nouă în locul celei care a ars pot dona în conturile RO94RNCB0279157642800001 (lei) și RO13RNCB0279157642800004 (euro) – Asociația „Împreună pentru viitor Bacău”.