22 noiembrie 2024

Pe aici nu se trece!

În perioada 22 – 27 iulie a.c., Echipa Naţională Montană, formată din 10 jandarmi montani, va parcurge pe jos creasta Munţilor Carpaţi, pe vechea linie a frontului din Moldova, între Mărăşti – Soveja şi Oituz – Cireşoaia, în vederea comemorării sacrificiului militarilor români căzuţi în luptele purtate în Primul Război Mondial pentru reîntregirea ţării.

Jandarmii montani vor depune coroane de flori la mausoleele şi cimitirele soldaţilor existente în zona judeţelor Vrancea şi Bacău, vor vizita vestigii de luptă, ascunse adânc în pădure, arborând drapelul tricolor.



Acţiunea se va desfăşura pe trasee nemarcate, în zone sălbatice, se va dormi la cort şi se vor asculta vechi cântece de munte şi legende locale spuse de bătrâni.

Această activitate se desfăşoară în cadrul proiectului “O echipă. Un steag. Un ideal” al Jandarmeriei Române, proiect dedicat aniversării Centenarului Marii Uniri.

Cu acest prilej, vă invităm să participaţi alături de noi, arborând drapelul tricolor şi strigând împreună “Pe aici nu se trece!”



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014