16 noiembrie 2024

Se sistează distribuția gazului pe două străzi din Bacău

Compania Delgaz Grid sistează, miercuri, 11 iulie, de la ora 9,00, alimentarea cu gaze naturale pe străzile Erou Nechita şi Armoniei din municipiul Bacău. Măsura este luată pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale.

Reluarea serviciului de distribuţie se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16,00.



Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 de minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

„Compania regretă disconfortul creat prin întreruperea distribuţiei gazelor naturale şi mulţumeşte consumatorilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat în finalizarea acestor lucrări” – se arată într-un comunicat primit de la Delgaz Grid.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014