Unul dintre cei doar 309 veterani de război pe care îi mai are județul Bacău (dintre circa 32.000 în anul 1990), col. (retr.) Constantin Zavati, a fost sărbătorit, la sfârșitul săptămânii trecute, la împlinirea vârstei de 95 de ani. Profesor de chimie în viața civilă mai bine de 30 de ani, dar și scriitor și traducător tehnic, Constantin Zavati a fost felicitat de prieteni și de foști colegi, de foștii săi elevi (acum ei înșiși persoane la vârsta senectuții), dar și de membrii Filialei Bacău a Asociației Naționale „Cultul Eroilor”.
Veteranul, a cărui vârstă aproape o egalează pe cea a Centenarului Marii Uniri, s-a remarcat în viața sa prin probitate profesională, corectitudine și un caracter exemplar. L-am vizitat și l-am felicitat și noi, împreună cu secretarul Filialei Bacău a Asociației Naționale „Cultul Eroilor”, col. (retr.) George Gheorghiu, și am remarcat vioiciunea în cuget și în simțiri a venerabilului sărbătorit, care dovedește o memorie remarcabilă, de la care am aflat și care au fost episoadele vieții pe care le consideră memorabile. De altfel, toate acestea și altele asemenea au fost descrise în nu mai puțin de șase volume de memorii publicate în ultimii ani, cea mai recentă, apărută de curând, fiind intitulată „Satul copilăriei mele”. Pentru prima dintre cărți, Constantin Zavati a primit, la 92 de ani, premiul Ligii Scriitorilor din România.
Dintre episoadele memorabile ale vieții veteranului Constantin Zavati, despre care ziarul Deșteptarea a mai scris, am reținut momentele în care s-a aflat fie în preajma Regelui Carol al II-lea – în Bacău, fie a lui Adolf Hitler – în Germania, fie a unor personalități ale lumii artistice, militare sau politice, între care George Enescu și pictorul Nicu Enea. Unul dintre aceste episoade, descrise în cărțile sale de memorii, este și cel al revederii fostului coleg dintr-o școală militară din Germania care îi salvase viața la un moment dat, revedere în condițiile în care România întorsese armele împotriva aliaților germani în cel de-Al Doilea Război Mondial, iar fostul său coleg militar căzuse prizonier al armatei sovietice.
Din Bacău pe Frontul de Vest și înapoi, acasă
Constantin Zavati s-a născut pe 7 iulie 1923 și a crescut în familia unui militar de carieră, tatăl fiind plutonier major în Regimentul 4 Artilerie Grea din Bacău, ceea ce i-a și creionat destinul de adolescent și de tânăr ajuns la majorat. Astfel, a devenit elev al Liceului Militar „Ştefan cel Mare” din Cernăuţi (1934-1942) și al Şcolii Militare de Artilerie” din Gro ßborn, pe atunci un oraș în Germania (1942-1944). Așa a și cunoscut atmosfera celui de-Al Doilea Război Mondial, întâi printre militarii germani, apoi printre cei din România, până când a fost exclus din armată când la Putere au venit comuniștii susținuți de sovietici.
Constantin Zavati nu s-a dat însă înfrânt în fața întâmplărilor vieții și i-a schimbat acesteia cursul. A reluat studiile profesionale, inițial la medicină, apoi la Facultatea de Chimie din Iași, de unde a absolvit ca șef de promoție. Putea rămâne în mediul universitar, dar vitregiile vremii legate de trecutul său recent au vrut altfel și astfel a ajuns profesor de chimie în Bacău. De acolo a ieșit la pensie, în 1983.
„Nu pot uita imaginea Regelui Carol II, cu celebra sa mustață”
Primul dintre evenimentele memorabile ale vieții veteranului Constantin Zavati la care ne-am oprit a fost vizita MS Regele Carol al II-lea în Bacău. Adolescentul Constantin avea, atunci, vreo 15 ani. A aflat, ca tot Bacăul, de vizita regelui la Regimentul 10 Roșiori din oraș, unde comandantul acestuia, colonelul Medancovici, ridicase un Monument al soldatului roșior, care trebuia inaugurat. La acest eveniment au venit Carol al II-lea și principele Nicolae. Tatăl veteranului de astăzi, militar fiind, a obținut o invitație la ceremonial pentru toată familia sa.
„Am stat în tribuna subofițerilor – ne-a spus Constantin Zavati. Eu, ca mulți alți elevi, am uitat trei zile de școală cât a durat pregătirea evenimentului și am fost numai pe acolo. Așa am văzut cum s-a cărat mobilierul pentru amenajarea reședinței regale, am văzut cum a aterizat Principele Nicolae cu un avion de vânătoare și cum a venit regele cu trenul în Bacău”.
Ceremonialul din ziua dezvelirii monumentului a fost unul impresionant. Familia veteranului Constantin Zavati era la numai zece metri de tribuna oficială, astfel încât tânărul elev l-a văzut foarte bine pe rege, care purta pelerina albă a Ordinului Mihai Viteazu și numeroase decorații și ordine, dar și celebra bască a vânătorilor de munte. „Nu puteam să nu remarc, atunci, și mustața celebră a regelui, care ieșea în evidență” – a mai spus veteranul.
„Hitler era un om care fascina”
Când Constantin Zavati tocmai terminase studiile la școala militară din Groß Born, într-o seară au venit la ei niște cetățeni care au luat elevilor măsuri pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, chiar și pentru lenjerie. Noaptea i-au trezit din somn, i-au echipat și i-au dus la gară.
„Dintre toți românii care eram acolo – spune veteranul – numai pe mine m-au luat. Eram, de fapt, o delegație din partea școlii noastre, cam 10-12 absolvenți”.
Dimineața au ajuns în Breslau (acum oraș în Polonia – n.n.), dar elevii nu știau de ce erau acolo. De la gară au fost duși la Hunter Halle, o sală uriașă (Sala Centenarului victoriei asupra aliaților lui Napoleon), unde au venit cadeți din toată Germania. La intrarea în sală, însă, fiecare era percheziționat.
„Eu nu aveam la mine decât aparatul de fotografiat, pe care l-am ținut sub veston, în față, și nu mi l-au găsit – recunoaște Constantin Zavati, fotograf pasionat. Dar nu l-am folosit, pentru că mi-a fost frică să nu fiu remarcat. Eu zic că eram acolo peste 10.000 de oameni în sală, dar organizatorii au raportat 20.000”.
S-au intonat marșuri militare, după care cineva a anunțat că fumatul era interzis în sală. „Atunci ne-am dat seama că cel care era așteptat de toți era, de fapt, chiar Adolf Hitler, pentru că el nu suporta fumul de țigară – ne-a mai spus veteranul băcăuan. A venit cu toată suita, cu Ribbentrop, Goebbels și alți ofițeri superiori. Hitler ne-a salutat cu «Heil, kameraden! », iar noi am răspuns cu «Heil, mein Hitler!» atât de puternic de am crezut că se dărâmă cupola sălii.
A urcat apoi la tribună și ne-a vorbit vreo două ore. Eu eram la balcon, dar la numai vreo șase-șapte metri de el. L-am văzut perfect. L-aș fi fotografiat, dar mi-a fost frică.
Atunci, Hitler era un om care fascina, avea un șarm anume, avea ceva deosebit în el. Te captiva”.
Revederea cu salvatorul său
Dar amintirea cea mai vie încă, din anii războiului, pentru Constantin Zavati este revederea unui fost coleg de școală militară din Germania, obergefreiter-ul Kurt, cel care la un moment dat l-a salvat de la moarte. Salvarea s-a întâmplat pe vremea când trupele germane pregăteau Ofensiva Zitadelle, în zona Kursk din URSS.
Se făceau marșuri de înșelare a inamicului, iar Constantin și Kurt, singuri, au ajuns într-o zonă mlăștinoasă. Acolo Constantin a alunecat în mlaștină, tocmai când s-a deschis foc de mitralieră. Kurt, cu mai multă experiență de front, a sărit peste camaradul său și s-au culcat la pământ. Așa i-a salvat viața.
După întoarcerea armelor spre nemți, când România a trecut de partea Aliaților în război, la Mihalovič, pe Frontul de Vest, unde Constantin era deja ofițer al Armatei Regale Române, românul l-a zărit, într-o coloană de prizonieri pe fostul său camarad german. În fruntea coloanei era un docar cu doi ofițeri NKVD, care din timp în timp trăgeau rafale de pistol mitralieră în aer. Kurt mergea abătut, cu fruntea plecată.
„L-am strigat – spune Constantin -, iar el m-a privind întrebător, văzându-mă în uniformă românească. Am dat ordin unui soldat să-mi aducă pâine de la Popotă. I-am dat și bomboane din rația mea, pentru că nu eram fumător și primeam bomboane. Am și schimbat câteva vorbe, ne-am amintit de întâmplarea cu salvarea vieții mele. Am mers împreună cam 60 de metri, dar iar s-au auzit rafalele de mitralieră, iar o santinelă sovietică (de fapt un moldovean de dincolo de Prut) ne-a rugat să ne despărțim, pentru că «nebunii din față sunt în stare de orice»”.
Constantin Zavati a luptat pe Frontul de Est și pe Frontul de Vest și a fost decorat cu Coroana României, cu spade și panglică de Virtute Militară pentru fapte de vitejie (lupta de la Soroksár-Cehoslovacia), cu Medalia Eliberarea de sub jugul fascist, cu POBEDA URSS: Medalia Crucea Comemorativă a celui de Al Doilea Război Mondial, cu Steaua Republicii pentru fapte de arme împotriva Germaniei fasciste.
