Număr record de contestații, după afișarea rezultatelor la sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat 2018. Nu mai puțin de 1.180 de reevaluări vor fi făcute pe lucrările unor candidați, nemulțumiți de notele primite.
Cele mai multe contestații sunt, așa cum era de așteptat, la probele scrise obligatorii: Limba și literatura română – 462, Matematică – 227 și Istorie – 176. Nici probele la alegere nu au „scăpat” de contestații. O parte dintre candidații care au terminat o specializare la profil real au depus contestații la Fizică (25), Chimie (22), Biologie (77) și Informatică (34). Și cei care au finalizat cursurile liceale la profilul uman au contestat notele: la Economie – 3, Filosofie – 1, Geografie – 75, Sociologie -27, Logică și argumentare -51.
În urma evaluării lucrărilor contestate nota iniţială se poate modifica, după caz, prin creştere sau descreştere, prin nota acordată la contestaţii. Cu alte cuvinte, nota comisiei de contestaţii este finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferenţă între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii.
Reamintim că, așa cum scriam și în ediția de ieri a ziarului, primele rezultate Bacalaureatului din acest an s-au afișat miercuri, pe 4 iulie. Procentul de promovare pe județ, înainte de contestații, este de 77,26%, ce situează Bacăul pe locul III pe țară, după Cluj (cu o rată de 81,14%) și Iași (cu 80,27%). Pe județ, s-au înregistat și 9 medii de 10 (zece), din cele 104 de la nivel național.
În total, în județul Bacău au fost înscriși 3.826 de candidați, din care 3.610 prezenți. Dintre aceștia, 2.789 au fost declarați promovați (au obținut minimum nota 5 la probele scrise și minimum media generală 6).
Rezultatele finale ale examenului de Bacalureat vor fi afişate, atât la instituţiile de învăţământ, cât şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, pe 9 iulie.
Elevii care nu promovează examenul de Bacalaureat 2018 în prima sesiune pot să se înscrie în perioada 10-13 iulie pentru a doua sesiune de examen. Aceasta va începe pe 20 august, cu proba la Limba şi Literatura Română, urmată, pe 21 august, de proba la Limba şi Literatura maternă, proba obligatorie de profil va avea loc pe 22 august, iar ultima probă este cea la alegere şi este susţinută pe 23 august. Urmează apoi și probele orale (24-31 august), iar pe 1 septembrie vor fi cunoscute și primele rezultate.