A apărut Monografia orașului Buhuși. Pe prima sa pagină găsim o declarație tulburătoare a celor aproape douăzeci de autori: „Buhușenilor, această poveste de dragoste pe care au zămislit-o vreme de 580 de ani”. 9 noiembrie 1438 este data atestării documentare a localității.
Monografia este o inițiativă a trei oameni: Vasile Zaharia, primar, Ionel Turcea, fost primar, Mihail Lupu, administrator al firmei S. C. „Viva Feed” S.R.L. S-a trudit la ea vreme de peste patru ani. În postfață citim un gând al redactorilor ei: „Ne-au emoționat întemeietorii orașului, toți cei care au dus faima târgului prin lume, dar și truditorii aparent anonimi care, vreme de 580 de ani, au construit/ reconstruit/ sperat.
Sub fiecare cruce de mormânt a târgului, în ruga din mănăstirile, bisericile sau din marile noastre singurătăți, în fiecare strop cotidian de sudoare onestă, în orice zâmbet, lacrimă sau suspin trăiesc istorii. Unele comunități nu pot face istorie; doar o îndură. De aproape șase secole, buhușenii fac (și) istorie. Buhușenilor tuturor secolelor, mulțumirile noastre”. Iată și un gând al primarului Vasile Zaharia:
„Nu pot uita legendele eroilor buhușeni care s-au sacrificat pentru neam și țară. Nu pot uita faptul că istoria acestui loc a fost una dintre temeliile naționale ale Unirii Mari”. În cele 700 de pagini ale lucrării (19 capitole) – admirabil editată de Junimea Iași – vom găsi consemnate și opinii ale unor personalități ale vieții naționale și internaționale care au sufletul lipit de Buhuși.
Din truda elevată a redactorilor volumului rezultă că târgul Buhuși este în „istoria cea mare, vie și frumoasă a Lumii, prin secularii codri ai Runcului și valul molcom al Bistriței, profesionalismul truditorilor din toate zările, îndrăznelile creative, toleranța interetnică și accentele de spiritualitate așezate pe toate meridianele”.