Astăzi este Ziua Drapelului sau Ziua Tricolorului, cum ar spune unii. Indiferent de asocierea folosită, când vorbim despre drapel ne raportăm la simbolul național, la identitatea noastră ca români. Nu cred că este în țara asta român care să nu vibreze la intonarea inmului național sau atunci când este arborat drapelul național.
Spun asta pentru că de-a lungul timpului, drapelul/tricolorul i-a însuflețit pe români atât în momente grele, în luptă, cât și la ceas de sărbătoare. Istoricii spun că ziua de 26 iunie a fost aleasă pentru a cinsti drapelul în timpul Revoluției de la 1848, când tricolorul roșu-galben-albastru a fost adoptat ca simbol al națiunii române. Răsfoind filele de istorie aflăm că istoria Drapelului Național începe însă în 1834, când Alexandru Ghica Vodă domnitorul Țării Românești a obținut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustorești și oștirii”.
Steagul pentru corăbii avea două culori: galben și roșu, iar cel al armatei trei: roșu, galben și albastru și un vultur la mijloc.
Mai târziu, în timpul Revoluției de la 1848, tricolorul a fost adoptat ca simbol al națiunii, iar după abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu și instaurarea Guvernului provizoriu de la București a fost promulgat decretul de instituire a Drapelului Național.
Tot atunci, celor trei culori li s-a atribuit pentru prima dată o semnificație: roșul semnifică frăția, galbenul exprimă bogăția ogoarelor, albastrul semnifică libertatea. Culorile sunt împărțite egal pentru a reprezinta principiul egalității, iar orientarea în sus înseamnă verticalitate.
În ultimii 29 de ani, băcăuanii au făcut un adevărat cult pentru drapel, arborându-l în curți sau prinzându-l la ferestrele apartamentelor. Arborăm tricolorul fără constrângeri arătându-ne astfel patriotismul, însă, oare ce mai înseamnă pentru noi drapelul? Cât de patrioți suntem, cât mai credem în el și ce ne dorim pentru țară?
