14 noiembrie 2024

Investiție de 200.000 de euro

Insula din Parcul Cancicov se va transforma în The Lake House

Abandonată de ani de zile, insula din Parcul Cancicov, sau „Lăcușorul” cum este ea cunoscută, și-a găsit, în sfârșit, un investitor.

De luni, echipa firmei care a câștigat licitația a intrat în forță pe acel spațiu și s-a apucat de treabă. În mai puțin de un an, acel loc se va schimba în totalitate.



Licitația pentru această lucrare a fost câștigată de SC ALMADI FOODS SRL Bacău. Proiectantul general este SC Art Deco SRL Bacău, iar arhitectul, Tiberius Octavian Manoliu. Pentru amenajare, consolidare și reabilitare se va lucra cu societățile Nordic Vector SRL Bacău și Dimmer SRL Comănești.

Autorizația de construire a fost obținută de la Primăria Bacău în data de 24 mai 2018. Termenul de execuție al lucrărilor este de 12 luni, cu începere de pe 11 iunie 2018. Acestea sunt doar datele de pe panoul afișat la locul lucrării. Detaliile tehnice?

Primul pas – igienizarea zonei

Ieri dimineață ne-am dus la fața locului, atrași de gardul împrejmuitor care izola zona de lucru. Printre muncitori l-am găsit chiar pe Alin Costinescu, administratorul firmei SC ALMADI FOODS. Deschis, cu viziuni clare, occidentale, bine conturate, deschise, de a investi într-o afacere în Bacău.

Dirija echipa de lucru, coordona întreaga activitate și supraveghea totul. „Vreau ca toate să iasă perfect. E mult de lucru, dar sunt convins că voi reuși să ofer, prin acest proiect al meu, unul de suflet aș putea spune, un loc în care băcăuanii să se relaxeze, să asculte o muzică bună, să își petreacă frumos timpul liber”, ne-a declarat Alin Costinescu.

O discuție pe o bancă în parc, de nici 30 de minute, s-a transformat într-o adevărată lecție de viață, într-un exemplu demn de urmat pentru cei care vor, și își doresc asta, să facă ceva frumos pentru orașul în care s-au născut, au crescut și trăiesc. Locația este închiriată de la primărie pentru o perioadă de 10 ani, iar suma minimă trecută în contract pentru investiție este de 100.000 de euro.

„Noi vom dubla suma. Deci, în planul de afacere vorbim de 200.000 de euro. Este mult de lucru, nu există deloc infrastructură, trebuie trasă apa, energia, de făcut toaletarea copacilor, de schimbat dale, de făcut igienizare”, ne-a mai explicat administratorul Costinescu.

De luni, exact cum scrie și în contractul de execuție, zona a fost izolată și echipa s-a apucat de treabă. Acum se taie sălciile de pe margine și se curăță locul.

„Am vrut să evităm tăierea acestor sălcii, dar au fost două probleme: sunt putrede pe interior, deci oricum trebuiau tăiate pentru că erau în pericol să cadă, și, apoi, pentru că sunt bătrâne, rădăcinile lor pur și simplu au afectat construcția, au rupt insula în două. Repet, sunt doar 5 sălcii bătrâne pe care le vom înlocui. Vom planta aici, în locul lor, 10 tei”, a mai precizat Alin Costinescu.

Proiect inedit

Va urma apoi consolidarea și reabilitarea insulei, peste care va fi amplasat un foișor pe toată platforma, construit din lemn lamelar și închis cu tâmplărie stil armonică, pentru a putea fi funcțional atât vara, cât și în sezonul rece.

Pe jumătate din spațiu se va amenaja bucătăria, iar jumătate va fi terasă prevăzută cu 100 de locuri. Până în septembrie – octombrie anul acesta se preconizează că vor fi finalizate lucrările pe tot ce înseamnă construcție. Lacul va fi și el reamenajat, reumplut cu apă și va funcționa în sistem de piscină, cu recircularea apei. Totodată, pe sub apă, va fi amenajat și un iluminat ambiental.

„Am vrut să lucrăm cu firme băcăuane și asta facem. La foișor lucrăm cu firma care a realizat Casa Buhnici în București, prima și singura din România și din estul Europei ce a primit certificatul de «Casă pasivă premium». Pe consolidare, lucrăm cu firma care a reabilitat Muzeul «Ion Borcea»”, a mai declarat Alin Costinescu, administratorul firmei care este beneficiarul investiției. Ce se va servi acolo?

„Bucătărie mixtă, respectiv grill-uri pe grătar de cărbuni, dar și meniu italian, pizza, spaghete, burgeri. Alături de băuturi răcoritoare, cocktail-uri. Nu va fi o terasă de petreceri private, ci o terasă pentru toată lumea. Ne gândim chiar să aducem și formații renumite, dar până atunci… mai e”, a conchis Alin Costinescu. Se preconizează că deschiderea oficială a locației, care se va numi The Lake House, va fi pe 1 aprilie 2019. Poate chiar și mai repede!

„Am studiat în America, am lucrat acolo, am avut contracte și în Dubai, dar mi-am dorit foarte mult să vin acasă și să investesc în orașul meu, în orașul în care m-am născut și trăiesc. Este o investiție curată, privată, pe un plan bine gândit. Vreau să fie ceva pentru toată lumea. E o investiție practic pentru băcăuani. Mulțumesc anticipat tuturor pentru înțelegerea că, în toată această perioadă de lucrări, vom crea și un oarecare disconfort. Dar promitem că, în final, aici va fi acea oază de liniște și relaxare pe care ne-o dorim cu toții.”
Alin Costinescu, administratorul firmei ALMADI FOODS SRL, beneficiarul investiției




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014