15 noiembrie 2024

Pompierii băcăuani intervin pentru înlăturarea efectelor negative produse de inundații

În data de 11 iunie, județul Bacău s-a aflat sub incidența unei avertizări meteorologice de vreme severă imediată – COD GALBEN, caracterizată prin averse locale ce au depășit 35 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Localitățile vizate de aceste fenomene au fost Târgu Ocna, Oituz, Mănăstirea Cașin, Slănic Moldova, Pârgărești și Cașin.



În urma precipitațiilor abundente în cartierul Cireșoaia al orașului Slănic Moldova au fost inundate patru locuințe, precum și 35 de curți și beciuri, iar în cartierul Cerdac au fost inundate șapte curți și o stradă a fost acoperită cu aluviuni.

Pentru limitarea și înlăturarea efectelor negative produse în orașul Slănic Moldova în teren au acţionat 19 de pompieri salvatori, cu trei autospeciale de primă intervenție și comandă, un microbuz, o motopompă remorcabilă și trei motopompe transportabile. De asemenea, din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al orașului Slănic Moldova au acționat 10 voluntari cu o autospecială de intervenție cu apă și spumă, trei utilaje și patru motopompe transportabile.

Alături de pompieri militari pentru limitarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, au acționat și cinci lucrători din cadrul Sistemului de Gospodărire al Apelor Bacău și trei lucrători din cadrul Serviciului de Drumuri Naționale, cu un utilaj.

Potrivit informării distribuitorului de energie electrică din cauza fenomenelor meteorologice a fost afectată o localitate – Comănești, 1251 de consumatori fiind nealimentați. O echipă a operatorului economic a intervenit pentru remedierea defecțiunilor, astfel că, în data de 11 iunie, la ora 17:15, toți consumatorii erau alimentați.

În cursul zilei de astăzi, 12 iunie, 13 salvatori băcăuani, cu două autospeciale de primă intervenție și comandă, un microbuz și cinci motopompe transportabile vor continua să intervină pentru înlăturarea efectelor negative produse în orașul Slănic-Moldova.

Pompierii vor rămâne la datorie pentru limitarea și înlăturarea efectelor negative generate de fenomenele meteorologice periculoase până când comunitățile vor reveni la starea de normalitate.

UPDATE, 14.15:

Urmare a precipitațiilor abundente, se intervine, în continuare, pentru remedierea defecțiunilor și evacuarea apei din beciuri și fântâni în orașul Slănic Moldova

În cursul zilei de ieri, 11 iunie 2018, pe teritoriul județului Bacău, au căzut precipitații sub formă de ploaie, cu cantități maxime înregistrate la stațiile Cireșoaia pe râul Slănic, Răcăciuni pe râul Răcăciuni și Bacău, pe râul Bârnat, potrivit informărilor Centrului Meteorologic Regional Moldova.
Precipitațiile abundente au produs scurgeri importante de pe versanți, care au inundat 42 de gospodării, 4 case și au afectat o porțiune din DN 2B și strada Zorilor prin depunerea aluviunilor purtate de viitură.
Pentru gestionarea situațiilor de urgență produse, s-a dispus deplasarea la fața locului de forțe și mijloace ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” – Detașamentul de Pompieri Onești, ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al orașului Slănic Moldova și ale Serviciului de Drumuri Naționale.
A fost evacuată apa din 11 curți, 2 grădini și 1 beci. De asemenea, s-a decolmatat de aluviuni strada Zorilor și DN 2B.
Se intervine, în continuare, pentru remedierea defecțiunilor și evacuarea apei din beciuri și fântâni. Până la această oră, s-a evacuat apa din 5 beciuri, 1 curte și 2 fântâni.
Situația este monitorizată permanent în vederea limitării și înlăturării efectelor negative generate de fenomenele meteorologice periculoase.
În cursul zilei de astăzi, vremea se anunță a fi mai caldă decât în mod obișnuit, cu ploi de scurtă durată, descărcări electrice și condiții de grindină, mai ales în zona de munte.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014