Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău i-au premiat pe elevii câştigători ai concursului organizat în cadrul „Săptămânii prevenirii criminalităţii”.
În perioada 21 – 25 mai a.c, a fost organizată, la nivel național, prima ediție din acest an a manifestării „Săptămâna prevenirii criminalităţii”.
În prima zi din cadrul acestor activităţi, polițiștii de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, împreună cu cei rutieri au desfășurat o activitate intitulată „EU POT FACE ALTFEL!” în cadrul Colegiului “Dumitru Mangeron” din municipiu.
Astfel, pe lângă discuțiile purtate privind comportamentele antisociale, influența anturajului, răspunderea legală și riscul de victimizare, elevii au participat la un concurs pe diverse teme precum regulile de circulație, siguranța on line, violența și bullying-ul, sub directa îndrumare și coordonare a polițiștilor.
În urma acestui concurs, două eleve și un elev de clasa a-X-a, care au obținut cel mai mare punctaj, au fost astăzi premiați de polițiști. Toți trei au primit câte o oră de curs cu instructori de la două şcoli de șoferi din municipiul Bacău, iar eleva cu cel mai mare punctaj a obținut și participarea timp de o oră în trafic, cu polițiștii de la rutieră, pentru a lua contact direct cu munca de poliție.
Polițiștii își doresc astfel de activități și pe viitor, astfel că au obținut promisiunea celor două școli de șoferi implicate că vor continua colaborarea.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.