27 noiembrie 2024

Tenis / Turneul Municipiului Bacău

Finala outsiderilor

A mai rămas doar o zi până la finalul celei de-a XVIII-a ediţii a turneului internaţional de tenis Trofeul Municipiului Bacău. Sâmbătă, 2 iunie, în penultima zi a acestei competiţii de tradiţie, s-au ales cei doi sportivi care se vor înfrunta în finala de duminică.

Şi de această dată, turneul şi-a păstrat renumele câştigat încă din prima zi, acela de a da câştig de cauză celor care pornesc cu şansa a doua. Astfel, francezul Jules Okala l-a învins pe ecuadorianul Gonzalo Escobar, cap de serie nr. 4, cu scorul de 2-0 (6-3, 6-2). Înainte de cea de-a doua semifinală, profesorul Mihai Ciuntea, coordonatorul secţiei de Tenis de câmp din cadrul clubului sportiv Sport Club Municipal Bacău, îşi exprima regretul fiindcă sunt şanse mari de a nu avea, pentru a nu ştiu câta oară, un tenisman român în finală. De această dată, ieşeanul Bogdan Apostol, sportiv venit din calificări, i-a făcut pe plac celui care este inima și sufletul acestui turneu.



El a reuşit să răstoarne toate pronosticurile învingându-l pe favoritul nr. 1 al acestei competiţii, argentinianul Hernan Casanova, în trei seturi (6-4, 4-6, 6-4). Astfel, duminică, 3 iunie, de la ora 15.00, pe terenul principal al bazei de tenis SCM, Bogdan Apostol şi Jules Okala se vor lupta pentru premiul de 3.500 de dolari şi cele 35 de puncte ATP puse în joc. Finala va fi transmisă în direct de către DigiSport.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014