22 noiembrie 2024

Zilele Comunei Hemeiuș

Locuitorii din Hemeiuș și oaspeții lor sărbătoresc, sâmbătă și duminică, Zilele Comunei. Evenimentul este organizat de autoritățile locale, implicați direct în pregătire și responsabili de reușită fiind Constantin Sava, primar, Delia Popescu, directorul Școlii „Grigore Tabacaru”, și Otilia Zaharia, director adjunct.

Manifestarea a început, azi, cu un cros în incinta Parcului Dentrologic, pe categorii de vârstă, concursuri de tenis de masă și șah, apoi continuă cu dansul majoretelor și un campionat de fotbal.



După premierea câștigătorilor este programat un spectacol susținut de Ansamblul „Liliacul”, corul Școlii Gimnaziale și de artiștii locali. Surpriza zilei va fi o demonstrație de judo.
Duminică, de la ora 13, pe scena din Piața HIT Parc vor urca Miki, „Nemuritorii”, Doinița și Ionuț Dolănescu, Ansamblul „Floricică de la munte” din Neamț, Oltița Todircă, Nicu Chiriță, Nicoleta Bălan și proaspăta „vedetă populară” Ștefan Negru, Denisa Farcaș, Andreea Condurache și Vlad Vladinschi.

Amfitrionul serii va fi George Cojocărescu. Dacă vremea va fi bună, Zilele Comunei Hemeiuș se vor încheia cu un foc de artificii.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014