Pe 31 mai, între orele 10.00 – 18.00, Palatul Copiilor Bacău pune stăpânire pe parcarea Selgros și dă drumul distracției. Buna dispoziție este obligatorie și ne provoacă imaginația pentru că evenimentul are ca slogan “Copil talentat … Copil la Palat”. Selgros va asigura logistica, iar prezentatorul evenimentului va fi cel care are greaua misiune de a întreține buna dispoziție. Pe scena amplasată în parcarea Selgros vor urca copiii de la toate cercurile din cadrul Palatului.
“Invităm copiii Bacăului să se bucure de ziua lor împreună cu noi! În parcarea Selgros, pe 31 mai 2018, va fi mare eveniment mare! Manifestarea are dublă semnificație: este un spectacol dedicat copiilor de ziua lor, dar și o zi importantă pentru noi. Pe 1 Iunie, Palatul Copiilor împlinește 62 de ani de la înființare, așa că va fi dublă petrecere”, declară Nela Dumea, director la Palatul Copiilor Bacău
În parcarea Selgros vor fi prezenți copiii de la Cercurile de muzică ușoară, pian și chitară, muzică populară, dans modern, teatru, cultură și civilizație, engleză, handbal, judo, protecția mediului, educație rutieră, sanitarii pricepuți, redacție presă, grafică și fotografie. Aceștia, îndrumați de profesorii coordonatori vor susține momente artistice, sportive și chiar științifice pentru a sărbători copilăria.
Copiii pot fi parte la toate aceste evenimente care se vor întâmpla în parcarea Selgros: concursuri de biciclete, competiții de handbal, de educație pentru sănătate, muzică și dans, demonstrații de judo, recitări de poezii. Surprize dulci vor fi la tot pasul, iar de acest capitol se va ocupa Selgros.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.