După accidentul cumplit petrecut în Ungaria, în urma căruia 9 români şi-au pierdut viaţa, pentru că cel de la volan era prea ocupat să facă un live pe Facebook, în loc să fie atent la drum, Poliţia Română a demarat o campanie de conştientizare a riscurilor folosirii telefonului mobil în trafic pentru a vorbi, trimite mesaje, urmări reţelele de socializare sau înregistrări video.
„Stop live pe Facebook la volan! Dă like vieţii! Să ne gândim la faptul că ținând o singură mână pe volan crește riscul producerii unui accident rutier. Viața reală e mai importantă ca popularitatea pe Facebook. Nu intra în live când ești la volan!”, este mesajul transmis de autorităţi. Tragedia din Ungaria a adus în atenţie neatenţia conducătorilor auto atunci când sunt la volan.
Statisticile arată că doi din trei şoferi folosesc telefonul mobil când conduc, dar nici măcar asta nu mai este o noutate, reţelele de socializare fiind pline de postări făcute din trafic, la fel cum nu mai este nici vorbitul la telefon atunci când sunt la volan.
În judeţul Bacău, de la începutul acestui an, 430 de conducători auto au fost sancţionaţi de poliţiştii rutieri pentru că vorbeau la telefon în timp ce erau la volan, iar la nivel naţional s-au aplicat peste 16.000 de amenzi, sancţiunea pentru această abatere ajungând până la 435 de lei.