26 octombrie 2024
ActualitateParticipare numeroasa la Zilele C.N. "Grigore Moisil''

Participare numeroasa la Zilele C.N. „Grigore Moisil”

Luni, 26 ianuarie, a debutat la Onesti, in aula Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti”, cea de-a 40-a editie a evenimentului intitulat „Zilele Colegiului National Grigore Moisil”. In deschidere au rostit alocutiuni cadrele din conducerea unitatii de invatamant, din partea UNESCO, Lucretia Baluta, expert in educatie, dar si fostii elevi ai respectivei institutii de invatamant preuniversitar, e vorba de Vilica Munteanu, directorul Arhivelor Statului Bacau. „Ma leaga multe amintiri de aceasta institutie de invatamant. Putini stiu ca aceasta institutie de invatamant a aparut in urma reformei lui Alexandru Ioan Cuza. In 1864 aceasta era o scoala de baieti, iar ulterior a trecut prin toate transformarile care au fost”, a precizat Vilica Munteanu. Desfasurata sub semnul amintirilor, manifestarea s-a bucurat de o larga participare in randul tinerilor, ai fostilor elevi, ai fostilor dascali. Trebuie precizat faptul ca la acest moment aniversar au mai fost prezenti si alti directori ai unitatilor de invatamant din municipiul de pe Trotus. Unul din cele mai emotionante momente l-a constituit cel in care nepoata lui Grigore Moisil, prof.dr. Ioana Moisil de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a prezentat comunicarea intitulata „Magia formelor geometrice-Vasarely”. Totodata, onesteanul Ionut Popa, un bun prieten al liceului, redactorul sef al revistei „Terra magazin”, a sustinut prezentarea „Emil Racovita – Expeditia antarctica Belgicaa. In incheiere, Bogdan Nicodim, elev in clasa XII-a, a interpretat, la pian, un fragment din „Balada nr. 1” Friederich Chopin. In holul bibliotecii municipale, Revista „Terra magazin”, catedra de limba si literatura romana, catedra de istorie a colegiului onestean au organizat o inedita expozitie despre istoria Colegiului National „Grigore Moisil” denumita generic „Un secol in documente”. „Editia din acest an sta sub un simbol cu totul special. E vorba de cel al amintirilor. Prin realizarea expozitiei aUn secol in documentea dorim sa valorizam trecutul. Dat fiind faptul ca a participat atat de multa lume ne intareste convingerea ca manifestarea a devenit una prodigioasa”, ne-a explicat directorul adjunct al liceului, prof. Gabriela Garmacea. Sesiunea de referate si comunicari stiintifice a inceput marti, 27 ianuarie, a continuat miercuri, 28 ianuarie, joi, 29 ianuarie, ultima zi fiind cea de vineri, 30 ianuarie, la disciplinele limba si literatura romana, limba franceza, limba engleza, geografie, istoria, fizica, socio-umane, economie, psihologie, logica, sociologie, educatie antreprenoriala, filosofie, matematica, chimie, biologie, religie, muzica si informatica.

Dana L.





spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img