La masuta asezata langa canapea, Sebastian mananca tacticos. Pe covor nu se vede nicio firimitura. Baiatul pare fascinat de cartofii prajiti, dar ne arunca pe sub genele lungi priviri scurte, curioase. Multi straini s-au interesat de soarta lui, dar nimeni nu l-a ajutat. Baiatul si-a vazut tatal mort, ucigasul in libertate, mama plecata sluga prin straini, fratii alungati din casa copilariei.
Il intrebam de jucarii si gheata se sparge. Sebastian impinge farfuria si ne arata trenuletul lui preferat. Toate jucariile au „rani”. „Sunt adunate de ici-colo, marturiseste Elena Scutaru, matusa indepartata care il ingrijeste pe copilul de 5 ani. Nu am bani sa-i cumpar. Abia ma descurc sa-i pun ceva de-ale gurii pe masa. Nici de incaltat nu are. Merge la gradinita in papuci de vara. Fratii lui mai mari sunt si mai necajiti”. Sebastian are o sora si doi frati. Povestea lor este tragica. Cel mic o stie cu toate amanuntele . „Sa spun?”. „Nu, ti-am spus sa uiti”. Dialogul dintre el si „mamaia” se incheie abrupt. Femeia ne povesteste cu lacrimi in ochi cum a ajuns, de nevoie, sa se ingrijeasca de patru copii care nu-i sunt nici fii, nici nepoti.
Fericirea nu a gasit adresa lor
„Sebastian si fratii lui sunt din satul Craiesti, comuna Stanisesti. Tot timpul au fost necajiti si au crescut cu teama, in scandal. Tatal lor imi era ruda indepartata. A fost omorat in august 2008. Sotia si copiii au ramas pe drumuri, fiindca stateau intr-o casa pe un pamant care nu era a lor. O situatie incurcata, pe care nu are cine sa o rezolve”. Criminalul este si acum liber si nu i-a ajutat cu un brat de lemne pe orfani. Nici cat au avut tata nu au trait prea bine. Elena Scutaru spune ca barbatul isi batea crunt nevasta. „Abia a scapat odata cu fuga, la Centrul maternal”.a Pe cel mic il tara de la 2 ani dupa el, la baut. „Ce prostii vorbea cand l-am luat! De un an ma chinui sa-l fac sa uite”. Vaduva s-a vazut inglodata in datorii dupa inmormantare si a trebuit sa plece la munca in Italia. Nu a gasit pe nimeni in sat sa-i tina copiii. Elena Scutaru a fost chemata de autoritatile din comuna si rugata sa se implice. „M-am inteles cu mama lor sa-mi dea 100 de euro pe luna ca sa-l tin pe cel mic. Nu are, biata, bani. Ii merge rau in Italia si mi-e datoare cu milioane. Chiar daca nu ma plateste, nu ma pot desparti de cel mic. La anul vreau sa-l dau la scoala, ca prea-i destept”. Sebastian turuie nume de presedinti, poezii, litere si cifre, totul in timp ce mainile construiesc sine de cale ferata, figurine din piese lego.
Dorinta cea mare: sa vina mama
[ad#stire] Fratii lui Sebastian stau acum intr-o casa batraneasca din Letea Veche. Peretii de pamant misuna de soareci. „Mai sunt si sobolani, nu au apa, nici canalizare, povesteste Elena Scutaru. Ce conditii pentru niste copii!” Unul dintre baieti are 15 ani. Toata vara a muncit la un vecin pentru mancare. Fata este in ultimul an de liceu. „E frumoasa foc. Si cuminte. Se straduieste sa tina familia unita.” Marcela incearca sa tina locul mamei. Doua camere cat o camara sunt despartite de o patura. Lumina slaba face totul mai mizer, mai deprimant. Naveta pana la scoala, treburile gospodariei, hrana putina si grijile multe si-au pus amprenta pe trupul firav al fetei. Fratele mai mare este singurul care lucreaza. E mandru si nu se plange de viata. Marcela spune ca mama le mai trimite bani, cand poate, dar cel mai adesea trebuie sa faca economii la sange. Fiecare zi e o lupta pentru caldura in casa si o ciorba in farfurie. De aceea, adolescenta nu priveste prea departe in viitor. Spera ca de Sarbatori mama sa se intoarca acasa. „Sa avem si noi liniste si sa fim impreuna.” Il strange in brate pe cel mic, bucuroasa ca i l-am adus in vizita. Doua perechi de ochi gemeni se privesc lung, cu drag. Noi, ceilalti, am disparut.
Doina Mincu
