Marti seara, tarziu, cand ziarul nostru se afla deja in tipografie, s-a incheiat sedinta maraton a Consiliului de Administratie al Inspectoratului Scolar Judetean, al carei „punct fierbinte” a fost solutionarea mai vechiului conflict de la Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacau. Declansat in Vinerea Mare, la sfarsitul lunii aprilie 2005, conflictul dintre directorul Ovidiu Cojocaru si una dintre adjunctele acestuia, profesoara Elena Vrabie, a fost solutionat de Inspectoratul Scolar chiar in seara zilei de Sfantul Neculai.
In pofida blandetei Sfantului, sanctiunile au curs in cascada. Dupa audierea Raportului comisiei de ancheta (13 pagini, cifra fatidica!), au urmat dezbateri aprinse pe marginea greselilor comise de cei doi directori aflati intr-un prelungit conflict, dar si de alte cadre din aceasta unitate scolara. S-a tinut cont si de opiniile formulate de liderii sindicatelor din invatamant, dar si de rezultatele testului la care i-a supus conducerea Inspectoratului Scolar pe membrii Consiliului profesoral al Colegiului Economic „Ion Ghica”. Una dintre intrebari viza tocmai decizia optima de solutionare a conflictului. In cele din urma, Consiliul de Administratie al Inspectoratului Scolar Judetean a decis: 1.Destituirea din functia de director adjunct a profesoarei Elena Vrabie, conform art.116, litera e, din Legea Invatamantului (Statutul Personalului Didactic) 2.Sanctionarea directorului Ovidiu Cojocaru si a directorului adjunct Mariana Dimitriu conform art.116, litera d, cu suspendarea pe timp de un an a dreptului de inscriere la un concurs pentru ocuparea unei functii didactice superioare sau a unei functii de conducere, de indrumare si control 3.Sanctionarea contabilului sef al unitatii scolare cu diminuarea salariului de baza cu 10 la suta, pe timp de trei luni 4. Sanctionarea cu avertisment, conform literei b a aceluiasi articol, a secretarelor colegiului si a membrilor Consiliului de Administratie din anul scolar 2004-2005 5. Sanctionarea cu observatie scrisa a doi profesori diriginti, conform art.116, litera a. Cei sanctionati au dreptul de a contesta decizia, in termen de 15 zile de la comunicare, la Colegiul de disciplina al I.S.J. Bacau (pentru sanctiunile prevazute de art.116, literele a, b si c, sau la Colegiul central de disciplina al Ministerului Educatiei si Cercetarii, pentru sanctiunile prevazute la literele d, e si f. „Nu este decizia optima, in acest caz, dar imi place sa cred ca nu vom mai avea conflicte de acest gen in nici o unitate scolara din judet, ne-a declarat inspectorul scolar general Radu Ababei. Directorii si directorii adjuncti au ca obiectiv major cresterea continua a calitatii procesului instructiv-educativ din scoala pe care o conduc si nu pot indeplini acest obiectiv decat daca-si unesc permanent eforturile. Suntem decisi sa curmam din fasa orice conflict de acest gen, inainte de a aduce prejudicii imaginii scolii”. Pornind de la cele constatate de comisia de ancheta la Colegiul Economic „Ion Ghica”, conducerea Inspectoratului Scolar Judetean va declansa o ancheta in toate unitatile scolare liceale din judet, pentru a verifica in ce conditii au fost efectuate transferurile elevilor din clasele a IX-a, deoarece s-a constatat ca foarte putini dintre directori stiu de existenta Comisiei judetene de orientare scolara si profesionala.Scris de Stefan OLTEANU