Independența României și Ziua Europei, desigur! Ziua Victoriei împotriva fascismului ne facem că nu există pentru că de câțiva ani americanii sunt supărați pe ruși și, pentru că «9 Mai» este o sărbătoare foarte importantă la Moscova, Bucureștiul se simte obligat să o ignore. Că doar nu o să supărăm aliatul strategic!…
Și nici nu o să îndrăznim să învârtim cuțitul în rana celuilalt aliat, cel care conduce „de facto” Uniunea Europeană… Cândva, contribuția României la războiul anti-hitlerist era prezentată pe larg, se știa câți militari am pierdut, la eliberarea căror țări am contribuit și așa mai departe…
Astăzi, însă, autoritățile nu mai au curajul să vorbească despre Campania din Vest, preferând să prezinte faptele de arme din Est, bineînțeles, trecând sub tăcere lucrurile mai puțin eroice din spatele frontului. Este imaginea în oglindă a ceea ce ni se prezenta înainte de 1989, când despre participarea României la războiul împotriva URSS se vorbea foarte puțin, pentru a nu dăuna relațiilor româno-sovietice. Deci, nimic nou sub soare.
Numai că, se presupune că astăzi, spre deosebire de perioada de dinainte de 1989, suntem liberi. Liberi să spunem lucrurilor pe nume, fără constrângeri, fără să ne fie teamă de urmări. Dar, tot mai mult, situația noastră pare o reflexie în oglindă a timpurilor de „dinainte”.
Astăzi nu-i mai urâm pe americani, îi urâm pe ruși; lumina nu ne mai vine de la Răsărit, ci din Occident, nu mai facem ceea ce ne spune Moscova, ci ceea ce ne indică Washingtonul, Berlinul sau Bruxelles-ul. Nu mai sărbătorim victoria socialismului, ci victoria capitalismului, steagul roșu cu secera și ciocanul l-am înlocuit cu steagul albastru cu cele 12 stele, nu mai înălțăm ode înaintașilor lui Lenin sau Stalin, ci părinților fondatori ai UE.
Nu avem curajul să analizăm la rece lucrurile și să spunem: asta e bine, asta nu e bine, indiferent din care parte vine. Nu ne va fi bine decât atunci când vom ridica privirea din țărână și vom spune clar: „Ceea ce ne cereți o fi bun pentru voi, dar pentru noi nu e”.
Așa că, deocamdată, nu vom sărbători cu adevărat Ziua Independenței până când nu vom fi cu adevărat liberi să ne exprimăm asupra problemelor noastre.
Vom sărbători, deci, Ziua Europei, deși, după cum au evoluat lucrurile în ultimii ani, am putea vorbi nu de o sărbătorire, ci de o comemorare…
