Nodul din gât

Deplasarea cu liftul a fost mai mereu una anevoioasă. Nu sufăr de claustrofobie, nu îmi este frică de înălțimi, dar de fiecare dată când luam liftul ca să ajung la etajele superioare ale vreunui bloc mi se punea un nod în gât, cel mai probabil de frică. Iar acest sentiment se instala adesea din cauza nesiguranței pe care ți-o dă cabina lifturilor vechi, depășite demult din punct de vedere tehnic, care tremura din toate încheieturile și în care nu știai exact în ce direcție merge, sus sau jos. Copil fiind am auzit tot felul de întâmplări petrecute în lift: de la accidente, tâlhării și chiar violuri. Desele avertismente venite din partea părinților cu privire la ce ți se poate întâmpla în lift au contribuit în egală măsură la repulsia față de lift. Cabina mică, murdară, tapetată adesea cu mesaje obscene, mirosea mai mereu a toaletă publică. Folosirea abuzivă a panoului de comandă, oprirea din stație în stație, au dus deseori la blocarea liftului între etaje. În astfel de momente panica se instalează rapid, oricât de bine ai sta cu nervii. Nu zic că omul nu are contribuția lui în ceea ce privește deteriorarea sau întreținerea cabinelor, însă, multe dintre lifturile din Bacău sunt depășite din punct de vedere tehnic. Cârpelile lunare cunoscute drept lucrări de mentenanță nu fac decât să prelungească puțin câte puțin inevitabilul. Reprezentanții unei firme de lifturi din Bacău spun că 98 la sută din lifturile blocurilor din oraș au o vechime de peste 40 de ani, ieșite demult din toate garanțiile posibile. Și cu toate acestea ele continuă să funcționeze. Puțini sunt cei care au înțeles pericolul la care se expun folosind lifturi care se pot transforma oricând în coșciuge pe verticală și au demarat procedurile de înlocuire ale acestora. Alții au schimbat doar partea electronică și cablurile de susținere ale cabinei. Însă au rămas destui care folosesc liftul ca să care mobila ori sacii de moloz rezultați din renovarea apartamentelor. Până când?