Este in plina dezbatere nationala proiectul de descentralizare a invatamantului preuniversitar. Demersul merita toate aplauzele. Esenta proiectului vizeaza redistribuirea responsabilitatilor, a autoritatii decizionale si a raspunderii publice pentru functiile educationale specifice, de la nivelul central la cel local. Statul-tatuc este invitat, si aici, sa-si dea ortul popii. Transferarea managementului general si financiar catre scoli si comunitatea locala echivaleaza cu o revolutie a domeniului.
Suferinte
Actualul sistem managerial sufera de mai multe boli: curriculumul la decizia scolii se stabileste, in multe situatii, in functie de mentinerea unor posturi didactice, nu de nevoile reale ale elevului sau ale politicii de dezvoltare a zonei finantarea scolilor nu corespunde necesitatilor reale directorii, presedinti ai consiliilor profesorale si consiliilor de administratii sunt, uneori, predispusi la esuarea in autoritarism salarizarea este stabilita rigid, vechimea si gradul didactic fiind vedetele acesteia politicile de finante sunt stufoase, nu-si asuma mereu responsabilitati imperative, avand, uneori, si iz politic managerii scolilor interesati de dezvoltarea bazei didactico-materiale au devenit, prea des, niste cersetori oficiali la nivelul localitatilor mai mari, directorii sunt in veritabila competitie neloiala de atragere a fondurilor bugetare asigurarea incadrarii cadrelor didactice in sistem centralizat este dificila, anul scolar debutand si cu unele catedre neocupate elevii si parintii n-au posibilitatea sa-si aleaga cadrele didactice reprezentarea comunitatii in consiliile de administratie este inca simbolica si, uneori, formala sistemul de perfectionare a cadrelor didactice are multe aspecte anchilozate sunt situatii in care, atunci cand parintii, autoritatile locale, sponsorii sprijina scoala, lasa impresia ca fac o mare favoare, ca si cum nu si-ar sprijini propriile interese nu sunt rare cazurile in care unii profesori isi reduc autoritatea la sistemul represiv de notare: parghiile managementului scolar pentru aruncarea din decorul educational a celor neperformanti sunt foarte reduse. Lista abolilor” poate continua…
Doruri
Descentralizarea ar urma sa aiba ca principii: raspunderea publica autonomia institutionala apropierea centrului de decizie de locul actului de educatie valorizarea resursei umane cultivarea diversitatii culturale si etnice. Oferta de curriculum la decizia scolii va fi mai mare si va respecta nevoile elevilor si ale comunitatii. Planificarea resurselor umane, motivarea personalului prin salarizare, recrutarea, selectia si angajarea, precum si incetarea relatiilor de munca va fi opera colectiva a consiliilor de administratie, care vor fi compuse din reprezentanti ai parintilor, elevilor, agentilor economici, autoritatilor locale, ai scolii. Nota bene: directorul nu va mai fi presedintele consiliului de administratie. Finantarea va fi realizata prin patru surse: bugetul de stat bugetul Consiliului Judetean bugetul Consiliului Local venituri proprii. Comunitatea va evolua prin transformarea scolii in centru de informare si dezvoltare sociala. Corelarea mai buna a cererii si ofertei de munca este previzibila. Scoala ar putea scapa de actualul statut de cenusareasa bugetara. Eficienta educativa ar creste.
Intrebari
Descentralizarea va fi insotita, firesc, de crize. Le vom putea depasi fara vanatai mari? Va putea comunitatea satisface financiar nevoile scolii? Ce vor face comunitatile locale care abia au dupa ce bea o lingura de apa chioara? Cine garanteaza ca sumele alocate de consiliile judetene, din fondul de echilibrare a bugetelor locale, nu vor fi tot subiective? Nu cumva exista pericolul ca noile reglementari financiare ale domeniului sa aiba soarta acelebrei” legi nr. 416? (initiatii stiu de ce…). Nu vor incerca unii patroni de carton sa-si umfle pectoralii prin scoli? Odraslele unor potentati nu vor sfida si mai mult catedra? Vor fi elaborate parghii prin care unii contabili sefi ai actualelor centre financiare, veritabili socotitori ceapisti, vor putea fi invitati in afara sistemului? Vom putea transforma, simultan, scolile in centre de profit educational si financiar? Chiar vor putea fi elaborate parghii obiective pentru a realiza o salarizare diferentiata, in functie de merite? Vom transforma profesia de profesor intr-una atractiva? Vor fi obiective criteriile… locale de selectie a cadrelor didactice? Nu ne vom trezi, la catedra, ca in unele universitati particulare, cu veritabile clanuri de rubedenii? Vom pastra consiliile judetene, care ne-au dezamagit profund, ca intermediar al alocarii resurselor financiare sau vom apela la un arbitru scortos, lipsit de arta comunicarii, aproape arogant, cum este Ministerul Finantelor? Personal, inclin catre varianta a doua macar sa incercam senzatii noi. Imi este teama sa cred ca finantistii vor calcula per/elev un cost costeliv rau de tot si vor recomanda, in dulcele lor stil prafuit, ca acesta sa fie ameliorat din iluzia (pentru multi) numit venit propriu. Cei care vor avea veniturile proprii vor fi obligati sa le gestioneze prin Trezoreria-stat care se infrupta indecent din ele, fara sa plateasca dobanda? Vor fi stabilite criterii obiective de selectie si evaluare a managerilor? Va exista curajul selectiei unor directori absolventi ai facultatilor de management? Vor tine seama guvernantii si comunitatile locale de sugestiile cadrelor didactice pentru imbunatatirea proiectului? Se preconizeaza ca in viitorii doi ani descentralizarea sa devina realitate. Numai de nu ne-om precipita pentru a araporta” cat mai repede un succes. In 2007/2008 vom evalua efectele descentralizarii. Aceasta poate deveni copilul teribil al reformei. Japonezii au cucerit lumea, cu stiinta si tehnologia, printr-o reforma autentica a invatamantului. Daca autenticitatea reformei noastre va lipsi, copilul ei teribil, descentralizarea, poate deveni grozav de tafnos. Sper in reusita acestui demers generos.
Scris de Ion FERCU
