15 noiembrie 2024

Câte un molid pentru fiecare erou din Măgirești

Elevii Școlii Gimnaziale din Măgirești au plantat, în „Grădina Eroilor”, amenajată în curtea bisericii ortodoxe unde a fost înălțat și un monument întru cinstirea memoriei eroilor satului din Primul Război Mondial, 130 de puieți de molid. Numărul arborilor corespunde cu cel al eroilor din localitate care și-au jertfit viețile în marea conflagrație mondială, astfel încât fiecare erou are plantat acum molidul său.

Acțiunea a fost organizată de Școala Gimnazială Măgirești, sub directa îndrumare a directorului Nicolae Chira, și de Parohia ortodoxă din comună, împreună cu preotul paroh Sorin Mareș și cu diaconul Ion Diac.



„S-a ales pentru plantare specia molid – ne-a informat președintele subfilialei Măgirești a Filialei Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor «Regina Maria», Constantin Dospinescu – pentru că este o specie de arbori foarte rezistenți, care cresc maiestuos și sunt permanent verzi, așa cum și numele eroilor noștri vor dăinui mereu în memoria locuitorilor comunei”.

Acțiunea este dedicată Centenarului Marii Uniri de la 1918.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img

Alte titluri

- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014