13 ianuarie 2025

Pompierii fac controale în staţiunile turistice

Pentru că 1 Mai nu este doar o zi liberă, ci s-a transformat într-o minivacanţă, mulţi şi-au făcut planuri de excursii sau de petrecere în aer liber, acesta fiind un motiv de preocupare pentru pompierii băcăuani, care reamintesc măsurile ce trebuie luate şi respectate în această perioadă a anului, pentru a se evita izbucnirea unor incendii.

„Premergător și pe timpul zilei de 1 Mai, pompierii efectuează o serie de controale în stațiunile din judeţul Bacău, la spațiile de cazare și de alimentație publică.



Scopul controalelor este acela de a asigura măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor, organizarea de activităţi de apărare împotriva incendiilor, asigurarea intervenţiei pompierilor în cazul producerii unor incendii la unităţile turistice”, spune mr. Andrei Grecu, ofiţer de relaţii publice la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău.

Salvatorii băcăuani le recomandă turiştilor să nu utilizeze focul în pădure sau focul deschis în aer liber şi să aprindă grătarul doar în spaţii special amenajate şi indicate prin panouri avertizoare, iar la plecare să stingă focul şi să acopere jarul cu pământ.

De asemenea, este interzis fumatul în afara locurilor special amenajate sau aruncarea la întâmplare a ţigărilor şi chibriturilor aprinse. În ceea ce-i priveşte pe operatorii economici, aceştia au obligaţia să ia toate măsurile pentru prevenirea şi stingerea incendiilor şi să asigure dotarea cu mijloace de primă intervenţie.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img